Caz dramatic! O româncă din Italia a murit din cauza epuizării

O româncă a fost găsită moartă chiar în barul în care lucra din Rastignano, Bologna, iar familia acesteia susține că femeia a decedat din cauza epuizării, după ce a muncit fără pauză, timp de mai multe luni.

În urmă cu două săptămâni, românca, aflată în barul în care lucra, ar fi apelat serviciul de urgență, pentru a reclama că nu se simte bine. Deși apelul a durat aproximativ trei minute, femeia s-a prăbușit la pământ, după care a murit. Avocatul Doru Badea a declarat pentru agendadiasporei.com că „după apel, victima nu a fost recontactată de serviciul de urgență 118.

Împreună cu colega mea, vom solicita expertiza medico-legală pentru a fi clarificate cu exactitate cauzele mortii, dar și stenogramele convorbirii cu 118. Analizăm acționarea în judecată atât a angajatorului cât și a medicilor de pe ambulanță și a celor care au preluat apelul.”

Femeia care a fost găsită moartă în barul din Rastignano, era originară din Galați și locuia în Bologna din 2007. De-a lungul timpului a avut în gestiune mai multe baruri, iar pe cel în care s-a petrecut tragedia l-a gestionat timp de aproape doi ani. În noiembrie 2019, patronul barului a angajat-o pe baza unui contract full-time, dar femeia muncea, în realitate, fără oprire, chiar și câte 20 de ore pe zi.

Barul a fost în gestiunea mamei mele și a unui bărbat de naționalitate italiană, apoi în noiembrie a angajat-o. Lucra non-stop pentru că așa îi zicea el, avea aparate de joc și îi atrăgea mereu atenția că aparatele trebuie să funcționeze continuu, așa că muncea toata ziua, când simțea că nu mai poate, dormea o oră-două pe o canapea. Practic, și-a mutat casa acolo, anul trecut a venit de două ori acasă. Clienții ne-au povestit că în diverse episoade, mama adormea cu cafeaua în mână”, a declarat Alina, fiica victimei, pentru agendadiasporei.com, adăugând că mama ei „nu avea o masă normală. Mânca doar ceea ce era prin bar, cornuri, sandwichuri. Închidea barul doar când trebuia să facă cumpărături și se întorcea imediat la muncă”. Familia româncei decedate e hotărâtă să-i acționeze în judecată pe toți cei responsabili de moartea femeii.