Născut ortodox, dar convertit la catolicism, Monseniorul s-a stins, la vârsta de 80 de ani, în închisoarea din Jilava. Reprezentanţii Bisericii Catolice au demarat procedurile de beatificare a acestuia.

În apropiere de Statuia Aviatorilor din Bucureşti, în vecinătatea Spitalului Parhon, se află micuţa Piaţă Monseniorul Vladimir Ghika. Străjuită de Biserica Sacre Coeur şi nod al stăzilor cu nume de mari capitale, piaţeta stă mărturie a recunoaşterii valorii descendentului Ghiculeştilor, pe care, acum, Biserica Catolică se străduieşte să îl ridice la rang de Fericit şi, apoi, Sfânt.

Un proces care ar putea dura un an sau 300 de ani

Demersul Bisericii Catolice de a-l beatifica pe Vladimir Ghika nu este unul recent. Reprezentanţii acesteia au adunat, de-a lungul anilor, mărturii ale persoanelor care l-au cunoscut, dar şi documente care să ateste meritele de bun creştin, dar mai ales martir ale acestuia.

"Sunt sigur astăzi de monseniorul Ghika ca martir", este mărturia Înaltpreasfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti, exprimată în cadrul colocviului "Vladimir Ghika - Dosar de existenţă", care a avut loc la Institutul Cultural Român.

Etapele unui astfel de proces pot să dureze de la cinci ani până la 300 de ani, aşa cum ne-a explicat părintele Iacob Ieronim, purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Poate trece un an sau, la fel de bine, pot trece 5 ani, 10 ani, 100 de ani ori mai mult.

Pe urmele Sfântului Pavel

"Este un martir, dar nu am puterea să declar aceasta. Trebuie ca Roma să declare martiriul Monseniorului Ghika. Procesul canonic este în curs", ne-a spus Înaltpreasfinţitul Ioan Robu. Născut la Constantinopol, în ziua de Crăciun a anului 1873, şi botezat ortodox, Vladimir Ghika şi-a croit existenţa prin protestantism către catolicism.

"Am devenit catolic pentru a fi un ortodox mai bun", spunea, la un mo ment dat, monseniorul, căruia Papa Pius al X-lea i-a respins cererea de a îmbrăca haina preoţească, sfătuindu-l să se dedice, o vreme, apostolatului ca laic.

A urmat sfatul înaltului prelat şi a devenit în primul rând un sprijin pentru cei nevoiaşi. În perioada petrecută la Salonic a învăţat semnificaţia carităţii, după care a parcurs itinerariul Sfântului Pavel, modelul tuturor pelerinilor din Evanghelie. Într-o epocă în care călătoriile erau foarte dificile şi obositoare, Vladimir Ghika a mers de la Sidney la Tokyo, de la Dublin la Buenos Aires, apoi la Manila, Budapesta, Bruxelles, Varşovia, Copenhaga, în misiune în India şi China, pentru a duce mai departe cuvântul lui Dumnezeu. Tocmai această activitate de apostolat îl recomandă pe descendentul Ghiculeştilor pentru titlul de Fericit, este de părere Biserica Catolică.

S-a dedicat îngrijirii bolnavilor de holeră din Zimnicea

Monseniorul Ghika, "Prinţul săracilor", a pus bazele întâiului dispensar gratuit, Bethleem Maria, la Bucureşti şi s-a dedicat îngrijirii bolnavilor de holeră de la Zimnicea. În perioada Primului Război Mondial, s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul din Roma şi de răniţii de război.

Convertit la catolicism cu 20 de ani înainte de a deveni preot, în ciuda opoziţiei mamei sale, monseniorul mărturisea că adevărata viaţă a început pentru el abia la vârsta de 50 de ani, când a îmbrăcat haina preoţească. A fost hirotonit la Paris, în octombrie 1923, de către Cardinalul Dubois, şi a fost singurul care a primit de la Vatican dezlegare să susţină slujbe atât în rit catolic, cât şi ortodox.

De-a lungul vieţii a insistat să oficieze Sfânta Liturghie, pentru că era convins de eficacitatea ei. A rămas în Franţa până în vara anului 1939, când s-a întors în România, pentru a-l căuta pe fratele său diplomat, Dimitrie. Aici a înfruntat atât ocupaţia nazistă, cât şi, ulterior, pe cea sovietică, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Arestat de comunişti în noiembrie 1952, a fost judecat de un tribunal al PCR un an mai târziu, care a decis arestarea lui. Mărturiile colegilor de celulă vorbesc încă odată despre prinţul care devenise pentru ei un fel de alchimist - îşi însuşea cu blândeţe spaima deţinuţilor, pe care o transforma în bucurie.

"Despre ce vreţi să vă vorbesc?", îi întreba el pe cei care îi erau părtaşi la suferinţă. Şi, în fiecare seară, ca o bunică, îi purta în Ţara Sfântă, în Australia sau Japonia. Monseniorul Ghica a murit în închisoare, din cauza torturilor şi a epuizării fizice, în mai 1954, la vârsta de 80 de ani.

LA BISERICA FRANCEZĂ

Povestea de la Sacre Coeur

În afară de mărturiile emoţionante despre un om de o probitate ireproşabilă, au rămas dovezile fizice - Biserica Sacre Coeur, lazaretul de la Zimnicea, dar şi rugăciunea citită în toate lăcaşele de cult catolice pentru obţinerea beatificării Monseniorului.

"Priveşte cu bunăvoinţă la poporul roman, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika - suflet nobil atât din naştere, cât şi prin vocaţie. El a dat mărturie despre Tine cu zel apostolic pe toate meridianele pământului şi şi-a pecetluit credinţa neclintită în Tine cu preţul martiriului său".

Biserica Sacre Coeur a fost redeschisă în 1991

Sacre Coeur, micuţa aşezare catolică, pe care cei familiarizaţi o mai numesc şi Biserica Franceză, a fost înfiinţată de Monseniorul Vladimir Ghika în 1930, lângă Sanatoriul Saint Vincent de Paul, unde, din 1906, activau surorile Congregaţiei "Fiicele Carităţii Sfântului Vincenţiu de Paul", aduse în ţară chiar de acesta.

Aşa cum s-a întâmplat în perioada comunistă cu toate proprietăţile bisericeşti, din 3 noiembrie 1948 au fost trecute în proprietatea Statului Român toate clădirile împreună cu terenul aferent, în afară de biserică, cu o suprafaţă de 468 mp, şi casa parohială, având 393 mp, care au rămas proprietăţi franceze. În clădirile naţionalizate, astăzi funcţionează Spitalul Endocrinologic "C.I. Parhon".

La cererea Arhiepiscopiei Romano Catolice de Bucureşti şi a credincioşilor din parohie, adresată Ambasadei Franceze, biserica a fost redeschisă în mai 1991, celebrându-se numai duminica două Sf. Liturghii, în limba română şi în limba franceză. La 1 decembrie 1991, a fost reînfiinţată parohia Sacré Coeur.

URME. Biserica Sacre Coeur din Bucureşti, ctitorie a Monseniorului Vladimir Ghika FOTO: ARCB

MĂRTURIE

Neagu Djuvara povesteşte că a fost cununat, într-o biserică greco-catolică din Paris, de Vladimir Ghika. Relaţia cu Monseniorul Vladimir Ghika a avut pentru istoricul Neagu Djuvara o pecete definitivă asupra existenţei sale. "Mărturisesc că, în lunga mea viaţă, nu am întâlnit o persoană care să îmi facă o impresie mai profundă ca Monseniorul Ghika".

Logodit de tânăr, la 20 de ani, cu o colegă de facultate, franţuzoaică dintr-o familie catolică, Djuvara s-a lovit de severitatea Bisericii care nu a acceptat existenţa unei cununii duble, catolice şi ortodoxe. Soluţia a venit de la mama istoricului, rudă îndepărtată a prinţului Vladimir Ghika - bunica acesteia era sora lui Ion Ghica - care a mers să se sfătuiască cu părintele Vladimir.

Pentru că acesta primise permisiune de la Papă să poată sluji în ambele ritualuri, cei doi tineri s-au căsătorit într-o bisericuţă rusească, dar greco-catolică, de la Paris. Monseniorul a telegrafiat la Bucureşti ca să fie trimis un agheasmatar şi a săvârşit slujba de cununie pe româneşte, "împăcând şi capra, şi varza, aparent, făcând o slujbă românească acceptată şi de Papa", îşi aminteşte Neagu Djuvara.

O legătură pe viaţă

"De atunci l-am întâlnit foarte des pe Monseniorul Ghika şi trebuie să spun că era un om cu totul extraordinar. Mai întâi studiile pe care le făcuse - să nu uităm că el a fost preot abia la maturitate - absolvise mai multe facultăţi, era doctor în medicină şi un om cu o inteligenţă extraordinară şi, ceea ce era de asemenea ciudat, era acea stranie combinaţie care se regăsea la el între mândria de neam - faptul că era descendent al unei familii cu renume, Ghika, ceea ce nu-l lăsa indiferent", mai spune istoricul.

Şi povesteşte că Monseniorul a petrecut luni bune la Viena pentru a copia din arhivele de acolo ce se petrecuse cu strămoşul său Grigoraşcu Vodă Ghika, pe vremea când acesta i-a trădat pe turci ca să meargă la austrieci şi a stat ani buni la Viena, sperând că va începe războiul dintre austrieci şi turci.

"Vladimir Ghika avea acea dragoste puternică faţă de trecutul familiei, dar şi o simplitate profundă. Era ca un sărac care se devota oamenilor celor mai simpli. Era un om de o complexitate absolut extraordinară şi faptul că eu l-am cunoscut pe urmă la Bucureşti, în anii '38-'40, în preajma dezastrului (al Doilea Război Mondial - n.r.), în multe din mărturisirile lui şi în discuţiile purtate încerca să mă convingă ca nu cumva să mă las ispitit de spiritism. Încă o dată vă spun că eu cred că trebuie recunoscută de papalitate sfinţenia lui pentru că nu am cunoscut în viaţa mea pe cineva care să poată fi comparat, prin complexitate şi puritate, cu monseniorul Vladimir Ghika", este mărturia lui Neagu Djuvara în favoarea beatificării prinţului-părinte.

Dosarul biografiei exemplare a Monseniorului Vladimir Ghika, "cărturar, prinţ, preot şi martir" este în curs de elaborare pentru a fi înaintat Sfântului Scaun şi cuprinde dovezi care susţin cauza beatificării Sale.