București. Recent s-a aflat că Gabi Bădălău s-ar fi împăcat cu Bianca Drăgușanu. După ce a acuzat-o că avea o relație în paralel, afaceristul a decis să o ierte pe blondină. Înainte de a se întoarce la ea, fiul lui Nicu Bădălău a plecat cu o altă domnișoară în Grecia.
Gabi Bădălău, generos cu Bianca Drăgușanu
Bădălău a spus că Bianca Drăgușanu este o femeie independentă financiar și că își permită să trăiască în lux. Cu toate acestea, el încearcă să îi facă pe plac și să o surprindă cu vacanțe de lux. Afaceristul consideră că este normal ca bărbații să fie generoși cu femeile.
„Să știți că Bianca este o femeie care câștigă atât de mulți bani încât își permite un trai de viață așa cum și-l dorește. Eu nu i-am cumpărat Biancăi nici mașină și nici nu am plătit jumate din achiziția mașinii.
Eu sunt un om generos cu femeile care au fost în viața mea sau cu femeia cu care sunt în momentul acesta. Nu am făcut niciodată un calcul cât mă costă. Atunci când călătoresc nu pun la socoteală nici avionul, nici cazarea, nici masa. Mi se pare normal pentru un bărbat, pentru un bărbat cu educație, să aibă grijă de femeia de lângă el”,a spus el.
Vrea să se ridice la nivelul lui
Bădălău a declarat că Bianca Drăgușanu nu îl costă nimic, dar că își dorește ca femeia de lângă el să fie la nivelul lui și să aibă o viață bună.
„Atât timp cât eu îmi permit anumite lucruri și-mi place să am un anumit nivel de trai, îmi doresc și-mi place ca și partenera mea să se ridice la nivel. Bianca nu mă costă nimic. Nu e ceva care mă costă, doar încerc să o surprind și sunt un bărbat căruia îi place să ofere și să fie atent cu femeile din viața mea”, a mărturisit Gabi Bădălău, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Bianca Drăgușanu nu s-ar urca într-o Skoda Octavia
Bianca Drăgușanu a declarat de mai multe ori că nu ar putea avea o relație cu un bărbat fără mulți bani și că nu s-ar urca niciodată într-o mașină Skoda. Blondina a spus că bărbatul de lângă ea trebuie să fie potent financiar și puternic, exact ca ea.