Pe Dorina Drăghici o ascultam în fiecare joi şi sâmbătă seara la „Parcul Privighetorilor”. Regina romanţelor, preferata tatălui meu. Tot acolo cântau Gică Petrescu, frații Grigoriu, Gigi Marga, surorile Kozak, cel puțin de ei îmi amintesc. Erau timpuri mondiale bune, de creştere economică, de aceea şi la noi, clasa de mijloc, mic burghezia cum o numesc, îşi putea permite să se ducă de două ori pe săptămână la restaurant şi de trei ori la film şi o dată la operă, sau teatru. Lumea nu statea la televizor, nimeni nu vorbea despre ceea ce a văzut la televizor! Nu ştiu dacă, săptămânal, aprindeam vreodată lada aceea de lemn, cu ecran rotund care se numea „Temp-2”.
Întotdeauna am avut televizor în casă, dar nu prea ne-am uitat la el. Cât a fost moda videocasetofoanelor VHS, da, foloseam televizorul. Am văzut multe filme, pe atunci. Paradoxal este că am început colaborarea cu media cu un contract cu Televiziunea Română, semnat de tata, eu eram minor, în anul 1963. Emisiuni de tineret - eu atrăsesem atenția cu isprava mea când plecasem după Yeti. În Bulgaria chiar am avut un sezon de celebritate, primeam scrisori cu sacul.
Cu pauze produse de plecările mele din țară, am socotit că am fost plecat din țară 15 ani și opt luni, am colaborat întotdeauna cu radioul și televiziunea. După loviluție, la Radio Deltă, trei ani și Europa FM, doi ani, apoi trei ani cu Uscat și Trofin și toată echipa excelentă de la matinal, de la Antene. Apoi la TVR, pe trei canale, cam doi ani, în principal la ”Mijlocul Zilei” o emisiune generală de două-trei ore, bine gândită, bine făcută, emisiunea Iulianei Marciuc, apoi la Matinal și la emisiunile lui Leo. Au fost vreo șase-șapte ani când, vorba fiicei mele, pe ce canal trecea, dădea de mine! Nu am apărut niciodată la televiziunile mici, doar la TVR, Antene și PRO TV.
Recomandările noastre
