Zile libere 2021. Urmează o nouă minivacanță pentru angajați. Când pică următoarea sărbătoare

Minivacanța.Sursa foto: Pixabay

Bugetarii, dar și mulți români care lucrează în sistemul privat, vor avea parte curând de o nouă mini-vacanță de două zile. Iar următoarea sărbătoare religioasă este pe 30 noiembrie 2021, Sfântul Andrei, care este într-o zi de marți.

Bugetarii sunt printre cei mai fericiți deoarece se pot bucura de sărbătorile legale ale anului. De exemplu, urmează ziua de 30 noiembrie , Sărbătoarea Sfântului Andrei care spre bucuria angajaşilor de la stat cade într-o zi de marţi.

Următoarea zi liberă este 1 decembrie (Ziua Națională a României, care, de asemenea, este într-o zi de miercuri. Urmează 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) care, din nefericire pentru angajați, cade sâmbătă respectiv duminică.

Zilele libere care au mai rămas până la sfârșitul anului 2021

Acestea mai sunt zile libere conform Codului Muncii:

-30 noiembrie - Sfântul Andrei

-1 decembrie - Ziua Națională a României

-25 decembrie - Prima zi de Crăciun

-26 decembrie - A doua zi de Crăciun.

Mai precizăm că în 2021 au fost în total 15 zile libere, dintre care opt au fost în timpul weekendului. Mai exact, 2021 a venit cu 15 zile libere legale, declarate prin lege, fără cele trei zile oferite pentru cei care se vaccinează. Iar dacă 2020 a fost un an darnic cu angajații și unsprezece zile libere au picat în timpul săptămânii, în 2021, 8 sărbători legale vor pica în weekend, care oricum sunt zile libere.

Ce obligații au angajatorii faţă de de salariații care sunt puşi să lucreze în zilele de sărbătoare legale

Angajatorii ai căror salariați lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligați prin lege să le acorde acestora compensații. Conform legislației în vigoare, angajații au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile.

În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Ce se întâmplă cu angajatorii care nu respectă legea privind compensațiile angajaților în acest caz? Respectivii angajatori care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.