CÂTE miliarde de euro pot accesa fermierii români!

CÂTE miliarde de euro pot accesa fermierii români!

Investitorii români au la dispoziţie peste 2,41 miliarde de euro din fonduri europene şi naţionale prin măsura M4 "Investiţii în active fizice" din PNDR 2014-2020.

Cele mai mari sume din total, aproximativ 1,19 miliarde de euro, sunt alocate pentru investiţii în exploataţiile agricole, potrivit Autorităţii de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii, informează Agerpres

Astfel, submăsura (SM) 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole" are prevăzute 1,19 miliarde de euro, iar beneficiarii acestei măsuri sunt fermierii, cooperative agricole şi societăţile cooperative agricole şi grupurile de producători constituiţi în baza legislaţiei în vigoare. 

Sumele alocate pe SM 4.2 "Investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole" se ridică la 555 milioane de euro, iar beneficiarii sunt întreprinderi, cooperative şi grupuri de producători. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe SM 4.3 "Investiţii pentru modernizarea infrastructurii agricole şi forestiere", fondurile alocate totalizează 671 milioane de euro, iar beneficiarii din sectorul agricol sunt unităţile administrativ teritoriale şi asociaţiile constituie conform legislaţiei în vigoare, din sectorul silvic - persoanele juridice de drept privat/alte forme de organizare proprietari de pădure sau asociaţiile, iar pentru irigaţii - organizaţiile şi federaţiile ale utilizatorii de apă constituite din proprietari şi utilizatori de terenuri.