Catastrofa din Beirut mobilizează comunitatea internațională. Ajutor medical, pentru Liban, din partea României

Catastrofa din Beirut mobilizează comunitatea internațională. Ajutor medical, pentru Liban, din partea României

Peste opt tone de materiale medicale vor fi oferite, de România, autorităților libaneze, după catastrofa dinîn Beirut, în urma exploziei devastatoare produsă, în port, la un depozit de azotat de amoniu, la data de 4 august.

Ministerul Apărării Naționale informează că transportul va avea loc, sâmbătă dimineață, cu două aeronave care vor decola de pe Baza 90 Transport Aerian, Otopeni. Potrivit sursei citate, România  s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.

Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat, astfel încât o cantitate impresionantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez.

Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave ( C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor.

De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor însoți echipajul care va asigura transportul aerian și vor asigura predarea materialelor medicale către autoritățile responsabile din Liban.

Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecție civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale.

Deflagraţiile provocate de explozia a circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de şase ani în condiţii necorespunzătoare în portul Beirut s-au soldat cu 154 de morţi şi circa 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu, iar sute de mii de locuitori ai oraşului parţial devastat au rămas fără adăpost.

În plus faţă de nitratul de amoniu, procurorul militar libanez care investighează cazul a declarat că în acel loc se aflau de asemenea materiale puternic inflamabile.

Surse de ultimă oră menționează că a refuzat orice investigație străină în ipoteza unui atentat extern, în ciuda presiunilor exercitate de lideri libanezi sau lideri de opinie de nivel mondial.

Preşedintele libanez Michel Aoun a declarat vineri că explozia devastatoare produsă marţi în portul Beirut este rezultatul ″fie a unei neglijenţe, fie a unei intervenţii străine″, el evocând şi ipoteza ″unei rachete″.″

 

Ne puteți urmări și pe Google News