Catastrofa care va lovi toată omenirea! Experţii ONU vin cu cele mai proaste veşti. Nu mai avem scăpare

Încălzirea globală. Sursa foto: Pixabay

Antonio Guterres, șeful ONU, lansează avertizări pentru întreaga omenire. Ne îndreptăm spre o "catastrofă climatică". Emisiile de gaze cu efect de seră sunt în continuă creștere, iar obiectivul de a limita creșterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius se află "la terapie intensivă"

Omenirea se îndreaptă "cu ochii închişi spre o catastrofă climatică", avertizează șeful ONU, Antonio Guterres. Acesta susține că, în ciuda faptul că situația climatologică de pe Terra se agravează, emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească.

Cel mai ambițios obiectiv prevăzut în Acordul de la Paris este de a limita creșterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială. În cadrul unei conferințe dedicată dezvoltării durabile și organizată de publicația The Economist la Londra, Antonio Guterres a precizat că acest măreț obiectiv este "la terapie intensivă".

În ciuda încercărilor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ne apropiem de o catastrofă climatică

ONU susține să emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să înregistreze scăderi de 45% până în 2030 pentru a limita creșterea temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius. Din păcate, aceste emisii sunt în continuă creștere la nivel global, iar Planeta s-a încălzit deja cu circa 1,1 grade Celsius după era preindustrială. Efectele creșterii temperaturii sunt resimțite deja prin înmulțirea caniculelor, secetelor, furtunilor și inundațiilor catastrofale.

"Problema se agravează", a declarat Antonio Guterres într-un mesaj video preînregistrat. Oficialul ONU reamintește de anul 2020, când catastrofele climatice "au alungat din casele lor 30 de milioane de persoane, de trei ori mai mult decât numărul persoanelor strămutate din cauza conflictelor armate", informează AFP.

"Mergem cu ochii închişi spre o catastrofă climatică" şi "dacă vom continua astfel, putem să spunem adio obiectivului de +1,5 grade Celsius", iar "cel de +2 grade Celsius ar putea deveni şi el imposibil de atins".

Țările și-au dat angajamentul, prin Acordul de la Paris, că vor reduce emisiile. Specialiștii susțin că, în ciuda încercărilor de a proteja natura, emisiile vor crește cu 14% până la sfârșitul acestui deceniu. Această creștere poate cauza o încălzire "catastrofală" cu 2,7 grade Celsius, a anunțat Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (GIEC).

În ceea ce privește combustibilii fosili, secretarul general al ONU a spus, după summitul COP26, organizat la Glasgow în toamna anului trecut, că a devenit o dependență, catalogată drept "o nebunie".

"Această dependenţă de combustibilii fosili ne duce spre o distrugere colectivă", a afirmat Antonio Guterres.

China și India, care depind puternic de cărbune, au refuzat să adere pe deplin la obiectivul de +1,5 grade Celsius și să își fixeze obiective mai ambițioase privind reducerea emisiilor pe termen scurt.

"Vestea bună este că toate guvernele din G20 - inclusiv cele din China, Japonia şi Coreea de Sud - au acceptat să nu mai finanţeze exploatări de cărbune în străinătate", a nuanţat Antonio Guterres.

"Aceste ţări trebuie să facă acum, de urgenţă, acelaşi lucru la ele acasă", a adăugat secretarul general al ONU.