O Catalonie independentă va trebui să-şi prezinte candidatura pentru a adera la Uniunea Europeană, a declarat joi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, precizând că această regulă este valabilă pentru orice stat nou.
„Dacă va avea loc un referendum soldat cu un 'da' în favoarea independenţei catalane, vom respecta această opinie. Dar Catalonia nu va putea deveni stat membru al UE în aceeaşi zi", a afirmat Juncker, într-un dialog pe Youtube difuzat de Euronews.
Preşedintele Comisiei Europene a subliniat că toate statele care devin independente trebuie să urmeze aceleaşi proceduri în vederea aderării la UE ca restul candidatelor.
„Dacă Luxemburgul de nord s-ar despărţi de cel de sud, s-ar aplica aceleaşi reguli", a explicat fostul premier luxemburghez.
O poziţie similară formulase şi predecesorul său, Jose Manuel Barroso, aminteşte Reuters, citată de Agerpres.
Negocierile de aderare la UE sunt un proces complex, ce implică conformarea cu toate standardele Uniunii şi obţinerea consensului tuturor statelor din bloc, ceea ce înseamnă că Spania ar putea bloca aderarea Cataloniei, dacă va dori, menţionează agenţia.
Parlamentul catalan a votat, miercurea trecută, o lege ce prevede organizarea la 1 octombrie a unui referendum de autodeterminare în această regiune a Spaniei, lege suspendată ulterior de Curtea Constituţională a Spaniei.