Cătălin Cîrstoiu: Nici nu apucasem să fiu desemnat candidat şi eram deja retras
- Cristian Raducanu
- 12 aprilie 2024, 19:55
Cătălin Cîrstoiu, candidatul Coaliției de guvernare pentru Primăria Capitalei, a comentat zvonurile despre posibila sa retragere din cursa pentru Primăria Capitalei. Medicul le-a transmis contra-candidaților săi că ar fi primul „candidat retras care câștigă alegerile”.
Cătălin Cîrstoiu comentează ultimele zvonuri din spațiul public
„Hai că m-au retras şi azi din cursa electorală. Fenomenul se manifestă zilnic, de la început. Nici nu apucasem să fiu desemnat candidat şi eram deja retras. Eu nu-s prea retras de felul meu, aşa că nicio şansă, dragi Nicuşor şi Piedone, nu mai speraţi degeaba”, le-a transmis Cătălin Cîrstoiu adversarilor săi politici, într-o postare pe Facebook.
În spațiul public s-au înmulțit zvonurile care îl scot pe candidatul Coaliției din cursa pentru Primăria Capitalei. Diverse scenarii stau la baza retragerii sale, cel mai vehiculat fiind acela al incompatibilității sale. Gabriela Firea, coordonatorul campaniei PSD-PNL, a afirmat recent că nu se pune problema ca partidele de guvernământ să-i retragă sprijinul medicului Cîrstoiu.
Gabriela Firea sare în sprijinul candidatului PNL-PSD
Senatoarea de Ilfov a anunțat că în următoarele zile Cătălin Cîrstoiu va prezenta electoratului bucureștean programul de guvernare locală. Chiar dacă alianța PNL-PSD și-ar dori să-l retragă pe Cătălin Cîirstoiu, Gabriela Firea consideră că este prea târziu pentru ca partidele din Coaliție să facă pasul în spate în privința candidatului pentru București.
„Nu s-a pus problema şi, dacă mă întrebaţi pe mine, este foarte târziu să retragi candidat din cursă cu atât de puţin timp înainte de declanşarea oficială a campaniei. Noi suntem acum în precampanie. Imediat după Paşte începe campania. Dacă-l retragi, cine candidează din partea PSD şi PNL?
Cătălin Cîrstoiu nu va fi retras din cursa pentru PMB
„Este un nonsens, nu are cine să mai intre în cursă cu o lună şi două săptămâni înainte, din punctul meu de vedere. Probabil, după explicaţiile pe carele-a dat domnul doctor Cătălin Cîrstoiu şi după evaluarea făcută, cu siguranţă se va trece la alte teme, la alte subiecte. Am fost şi eu în campanie, am fost şi eu atacată, ştiu cum este, ziua şi atacul. Cu siguranţă, se va depăşi acest moment şi nu se va retrage sub nicio formă candidatul”, a susţinut Gabriela Firea.