Temperamentalul președinte Alexander Lukașenko nu a fost un aliat comod pentru Kremlin. Însă riscul unei „revoluții colorate” în Belarus ar putea determina o intervenție a lui Vladimir Putin.
De-a lungul timpului, Bielorusia a fost afectată de toate cele patru invazii ale Rusiei, din secolul XVIII încoacee, dezvăluie o analiză Asia Times. Una a fost invazia suedezilor în alianță cu polonii (1708-1709), a doua a fost cea a lui Napoleon (1812), celelalte două ale Germaniei (1914 și 1941).
Belarus reprezintă o zonă tampon crucială pentru securitatea Rusiei.
După destrămarea URSS, odată cu intrarea în NATO a Poloniei și a Țărilor Baltice, și cu instalarea în 2014 a unui regim pro-occidental în Ucraina, Alianța s-a apropiat de Rusia mai mult ca oricând.
Dacă, în timpul Războiului Rece, cea mai apropiată putere NATO se afla la 1600 de kilometri distanță de Sankt Petersburg, astăzi aceasta s-a redus la numai 160 de kilometri.
Mai mult, semnarea pe 15 augut a unui acord de cooperare consolidată în materie de apărare între Washington și Varșovia a făcut din aceasta din urmă „un pilon de securitate regională”, așa cum o numește Departamentul de Stat.
Acordul respectiv oferă baza legală pentru înființarea de baze americane în Polonia, ceea ce irită teribil Moscova.
Ministerul rus de Externe a declarat luni, 17 august, că o prezență militară americană sporită în Polonia „agravează situația dificilă de lângă frontierele occidentale ale Rusiei, favorizând o escaladare a tensiunilor și o sporire a riscului unor accidente neintenționate”.
Evenimentele din Belarus nu pot și nu trebuie să fie privite izolat, arată analiza Asia Times. Potrivit unui comunicat din 15 august al Kremlinului, Lukașenko l-a contactat pe Putin pentru a-l informa despre situația de la el din țară.
Potrivit aceluiași comunicat, cele două părți „s-au declarat convinse că toate problemele existente vor fi rezolvate curând”.
Totuși, a doua zi, Lukașenko l-a sunat pe Putin pentru o nouă discuție.
Comunicatul Kremlinului arată că, după ce s-a discutat despre ingerințele externe care alimentează tulburările din Belarus, „partea rusă a reafirmat că este gata să ofere asistența necesară pentru a rezolva provocările cu care se confruntă Belarus, pe baza Tratatului privind Crearea unei Uniuni de State, precum și prin intermediul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, dacă va fi necesar”.
Acest anunț este unul dramatic, comentează Asia Times, cu conotații îngrijorătoare referitoare la vechile doctrine ruse de securitate colectivă.
Se pare că anunțul a avut efectul scontat, dat fiind că Lukașenko și-a făcut cunoscută luni intenția de a organiza noi alegeri, în conformitate cu o nouă Constituție ce urmează să fie redactată în lunile următoare.
Manifestațiile din Belarus riscă să nu se calmeze atât de ușor. De aceea, un transfer de putere a devenit inevitabil la un moment dat, iar Moscova consideră că situația trebuie orientată către o tranziție ordonată.
Însă capacitatea Moscovei de a dirija Belarus spre ape mai calme și de a stimula dialogul politic ar putea fi limitată dacă ingerința externă pentru a ațâța tensiunile continuă, scrie Asia Times.
Într-adevăr, pentru prima dată de la începutul protestelor din Belarus, Washingtonul a avertizat Moscova deschis să stea deoparte.
Un „înalt funcționar al administrației Trump” anonim a declarat luni presei:
„Numărul masiv de bieloruși care manifestă pașnic arată cu claritate că guvernul nu poate ignora apelurile lor la democrație (…) Rusia trebuie și ea să respecte suveranitatea Belarus și dreptul poporului său de a-și alege liber și echitabil propriii conducători.”
Secretarul american de stat, Mike Pompeo, a declarat și el, pe 15 august, cu ocazia unei vizite în Polonia, că Statele Unite se află în discuții cu Uniunea Europeană pentru a „încerca să ajute cât de bine putem poporul bielorus să ajungă la suveranitate și libertate”.
Cu certitudine, o intervenție rusă în Belarus ar fi considerată de Europa ca un gest grav. Drept urmare, Putin acționează cu prudență. Însă liderii europeni se confruntă cu propriile probleme interne, legate de pandemie și criza economică.
În stilul său împăciuitor caracteristic, Angela Merkel l-a sunat pe Vladimir Putin, miercuri, 19 august, într-un prim contact de acest fel după începerea tulburărilor din Belarus.
Într-un comunicat, Kremlinul a arătat că Putin și Merkel au „discutat în profunzime” despre situație și că „Rusia a subliniat că tentativele străine de ingerință în afacerile interne ale țării sunt inacceptabile și ar putea agrava și mai mult tensiunile”.
Rezumând dialogul dintre Merkel și Putin, purtătorul de cuvând al guvernului german, Steffen Seibert, a declarat:
„Cancelara a declarat că guvernul bielorus trebuie să se abțină să recurgă la forță împotriva manifestaților pașnici, să elibereze imediat prizonierii politici și sp angajeze un dialog național cu opoziția și cu societatea pentru a surmonta criza.”
O convergență ruso-germană pare posibil în privința Belarus, arată analiza Asia Times.
În mod semnificativ, liderul francez Emmanuel Macron l-a suntat și el ulterior pe Vladimir Putin, iar acesta din urmă din nou a „subliniat că ar fi inaccetabilă o ingerință în afacerile interne ale republicii (Belarus) și de a face presiune asupra conducătorilor bieloruși”.
Comunicatul Kremlinului afirmă că Putin și Macron „și-au exprimat interesul pentru rezolvarea rapidă a problemelor”.
Apoi, Putin l-a contactat pe președintele Consiliului European, Charles Michel, ocazie cu care, din nou, s-a declarat preocupat de „tentativele anumitor țări de a face presiune asupra conducătorilor bieloruși și de a destabiliza situația politică internă”.
Este vorba aici, scrie Asia Times, de o nouă referire la Polonia și Lituania, două membre UE și NATO, puternice aliate ale SUA și inamice declarate ale Rusiei.
O intervenție fățișă a Moscovei în Belarus ar da apă la moară tezei Poloniei și Lituaniei privind „Rusia revanșistă”.
Iar Washingtonul și Varșovia sunt teribil de iritați de o posibilă apropiere și mai mare dintre Moscova și Berlin. Acestea sunt oricum legate de marele proiect NordStream 2, prin care gazele rusești vor ajunge în curând în Germania și apoi mai departe spre restul Europei.
Asia Times citează un articol recent al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale de la Washington care nota:
„Spre deosebire de mulți dintre vecinii săi, Germania are legături politice, economice și culturale vechi cu Rusia – fără a mai vorbi despre scepticismul față de Statele Unite care determină partidele germane să simpatizeze cu viziunile ruse în ce privește necesitatea unei ordini internaționale mai puțin centrate pe Statele Unite.”
De asemenea, a crescut anomozitatea din relațiile germano-americane în urma amenințărilor recente ale Washingtonului cu „sancțiuni juridice și economice zdrobitoare” dacă întreprinderile germane vor participa sub orice formă la gazoductul NordStream 2.
Polonia este și ea o opozantă fermă a gazoductului, care o ocolește.
Ministrul de Stat german, Niels Annen, a „respins cu fermitate” sancțiunile americane și a ripostat declarând:
„A amenința un prieten apropiat și un aliat cu sancțiuni și a folosi acest gen de limbaj nu va funcționa. Politica energetică europeană va fi decisă la Bruxelles, nu la Washington.”
Aceste schimburi usturătoare de cuvinte între Germania și Statele Unite, ca și recenta decizie a administrației Trump de a retrage 12.000 de militari americani din Germania – și de a reloca o parte dintre ei în Polonia – scoate în evidență complexitatea relațiilor Germaniei cu Statele Unite și Polonia.
Guvernul polonez conservator, pe de altă parte, este bucuros să joace rolul calului troian în sânul UE, scrie Asia Times.
Totuși, atâta timp cât UE refuză să urmeze calea Poloniei, Moscova obține spațiu de manevră diplomatică în Belarus.
Tot calculul lui Putin se bazează pe reținerea UE de a urma Polonia și Statele Unite.