Ianis Hagi, fotbalistul în vârstă de 24 de ani, a cerut-o în căsătorie pe iubita sa Elena chiar la Turneul Eiffel. Socrul lui Gică Hagi a făcut primele declarații privind unul dintre cele mai fericite momente din viața fiicei sale.
Ianis Hagi nu a dat prea multe detalii privind viața sa intimă de-a lungul timpului și a preferat să își țină iubita departe de lumina reflectoarele. Cu toate că a vrut să fie discret și în ceea ce privește unul dintre cele mai importante momente din viața sa, fiul lui Gică Hagi a fost desconspirat de iubita sa, Elena, care a postat în mediul online mai multe fotografii cu cei doi chiar în apropiere de Turnul Eiffel.
Momentul a fost imortalizat de un fotograf profesionist, iar tinerii nu se așteptau ca vestea să circule atât de repede, mai ales, pentru că Elena nu are foarte mulți următori în mediul online. Internaționalul român a fost surprins când a îngenunchiat în fața iubitei sale și a cerut-o în căsătorie într-un cadru romantic. Mai mult decât atât, fotbalistul a cheltuit o avere pentru inelul pe care îl va purta viitoarea sa soție. Fiul lui Gică Hagi a plătit nu mai puțin de 50.000 de euro pe inelul cu diamante pe care îl va purta Elena.
Ce spune socrul lui Gică Hagi despre căsătoria fiicei sale
Atât Ianis, cât și iubita sa provin din familii de machedoni din Constanța, ceea ce înseamnă că tradițiile trebuie să fie respectate. Marilena și Gică Hagi ar fi mers în casa viitoarei mirese pentru „învoiala părinților”. Antrenorul de la Farul este prieten bun cu omul de afaceri Dimiciu Palavoti Tănase, tatăl Elenei. Părinții tinerilor au pus la punct toate detaliile despre viitoarea nuntă, care va avea loc în anul 2024.
Socrul mic al lui Gică Hagi a avut prima reacție privind căsătoria fiicei sale cu Ianis. Afaceristul a susținut că numai fotbalistul și fiica sa pot să ofere detalii despre acest eveniment. „Vă mulțumesc, dar nu sunt autorizat să vorbesc despre acest subiect. Vă rog să mă scuzați și să mă înțelegeți. Doar copiii pot vorbi despre asta”, a declarat Dimiciu Palavoti Tănase pentru Cancan.ro.
Gică Hagi a mărturisit și el că se bucură foarte multe pentru fiul său. Antrenorul român a mai adăugat că fiul său s-a responsabilizat și maturizat foarte mult în ultimii ani. „Sunt foarte fericit. Ne-au spus, le-am zis să se împace unul cu celălalt, să ţină unul la celălalt. E o decizie luată, mă bucur că Ianis creşte. Copiii cresc, devin responsabili şi mă bucur pentru decizia pe care a luat-o”, a spus Hagi la Digi Sport.