Reședința Majestății Sale este bântuită de foști membri ai familiei regale, fiind raportate până la 25 de fantome la Castelul Windsor. Potrivit site-ului de călătorie Visit Britain, chiar regina și prințesa Margaret au susținut că au văzut fantoma Elisabetei I.
Văzută de obicei în bibliotecă, se crede că fantoma Elisabetei I se plimbă prin cameră purtând tocuri, spunându-se că pașii acesteia se aud chiar înainte ca ea să apară. În castelele bântuite din Marea Britanie și Irlanda, autorul Richard Jones își amintește cum un gardian de la castel îi povestea că a văzut fantoma Reginei Elisabeta I în camera exterioară a bibliotecii.
De asemenea, fantoma lui George al II-lea a fost văzută într-o cameră, în care a fost închis în momentele sale de nebunie. Și despre regele George al III-lea se spune că trăiește ca o fantomă la Castelul Windsor, mai mulți martori susținând că l-au văzut. BBC a raportat că „este văzut uitându-se de la fereastră în camera în care a fost reținut”.
Inclusiv Henric al VIII-lea ar fi fost văzut pe holurile castelului înainte de a dispărea printr-un zid. În mod ciudat, Henric a fost văzut și în mănăstire, târându-și piciorul plin de răni ulceroase care l-au și ucis în cele din urmă. Soția sa, Anne Boleyn, care a fost decapitată, a fost văzută și ea la o fereastră din castel plângând, susțin rapoartele.
Palatul bântuit de soțiile lui Henric al VIII-lea
Alte fantome l-au inclus și pe George Villiers, „detestatul” prim duce de Buckingham și un „prizonier regalist neidentificat”, care a fost văzut în camera închisorii din turn. Potrivit mai multor surse, Palatul Hampton Court ar fi fost locul în care erau văzute mai multe fantome, inclusiv două dintre soțiile lui Henric al VIII-lea.
Jane Seymour care a murit în interiorul palatului după ce a născut în 1537, se spune că apare mereu de ziua fiului ei. De asemenea, Catherine Howard, cea de-a cincea soție a lui Henric al VIII-lea, care a fost acuzată de adulter și trădare și care a fost arestată la Hampton Court, se spune că bântuie și ea palatul. Reușind să scape de paznici, fugind printr-o sală, țipând ca regele să aibă compasiune, în cele din urmă aceasta a fost arestată și executată în Turnul Londrei. Vizitatorii au susținut că i-au auzit țipetele în hol, care acum este cunoscut sub numele de Galeria Bântuită.