Fosta reşedinţă a celei mai bogate familii nobiliare din Transilvania este administrată de Oficiul pentru Turism. Deşi este de ani buni retrocedat unuia dintre urmaşii familiei nobiliare Kendeffy, castelul de la Sântămăria Orlea, din Hunedoara, mai are de aşteptat până când va putea fi readus la strălucirea pe care o avea înaintea venirii prăpădului comunist.

Edificiul are un proprietar, dar acesta nu se poate implica în administrarea lui. Între timp, castelul, transformat de comunişti în hotel, este o simplă clădire, frumoasă pe dinafară, dar neprimitoare pe dinăuntru. Ultimul grof a murit în ţară

Castelul de la Sântămăria Orlea a fost ridicat de familia nobiliară Kendeffy în 1782. Cea mai bogată familie de nobili de la acea vreme din Transilvania, mai bogată chiar şi decât avea să fie familia regală, avea nevoie de o reşedinţă mai mare, mai impunătoare decât castelele pe care le deţinea deja în Ţara Haţegului. Edificiul a fost naţionalizat la 1946 de către comunişti.

Gabor Kendeffy, ultimul „cap” al familiei nobiliare, a trăit o vreme în câteva camere ale castelului. S-a încăpăţânat să rămână şi să nu plece în stăinătate, cum a procedat întreaga familie pentru a se adăposti de umilinţele la care erau supuşi „burghezii” de către noua orânduire comunistă. După câţiva ani a cedat şi el umilinţelor, dar tot nu a plecat din ţară, ci s-a mutat la Haţeg, la câţiva kilometri distanţă de castel. În acest oraş şi-a găsit sfârşitul, în 1962.

Crama, transformată în depozit de cartofi

În primele decenii de comunism, castelul din Sântămăria a servit drept sediu de IAS. Crama sa din subsol a fost transformată în depozit de cartofi. Abia la 1967, nomenclaturiştii comunişti au decis că ar fi mai bine ca edificiul să servească drept castel de vânătoare, în special pentru oaspeţii din străinătate ai partidului.

Între timp, construcţia originală s-a părăginit din cauza deziteresului. Crama a fost năpădită mucegaiul încurajat de cartofii depozitaţi. Obiectele valoroase şi mobilierul din castel au dispărut, rând pe rând, încă din primii ani de comunism. O parte din acoperişul de şindrilă s-a spart. Au apărut găuri în tavan largi de doi-trei metri. Comuniştii au găsit însă câteva schiţe vechi ale castelului şi l-au reconstruit. Nu au avut însă nici răbdare şi nici oameni suficient de dedicaţi pentru ca lucrarea să fie de cea mai bună calitate. Încălzirea, costisitoare

În 1982, castelul a fost preluat de Oficiul Judeţean pentru Turism Hunedoara şi transformat în hotel. În special străinii veniţi în zonă erau cazaţi aici. Schimbarea regimului politic, tranziţia la o altfel de economie, la un altfel de turism, nu i-au priit defel. La hotel au început să se cazeze din ce în ce mai puţini clienţi. Pensiunile de două şi trei margarete din zonă oferă, acum, condiţii mult mai bune.

Hotelul „Baron Kendeffy” a fost clasificat cu doar o stea. Tavanele sunt extrem de înalte. Cele din camere dau impresia că sunt la şase metri înălţime, iar cel din sala festivă pare că se ridică până la 10 metri, ceea ce face ca încălzirea să fie extrem de costisitoare. „A fost greu să supravieţuim” „Castelul a fost refăcut şi reamenajat pe comunişti aşa, cu heirup, cum se făcea pe vremea aceea. Instalaţia de încălzire e veche de zeci de ani şi colmatată. Aveam o centrală pe cărbune, la început, dar n-a mai mers. Acum am pus una pe lemne, dar, din cauza caloriferelor înfundate, degeaba cheltuim banii pe lemne”, spune Eugen Ienăşuţ, administratorul hotelului.

„Şeful” are 62 de ani şi este administrator la castel încă din 1984: „Când am venit aici era cam debandadă. Am făcut ordine, şi lucrurile începuseră să meargă. Aveam peste 40 de angajaţi, acum mai sunt doar 13. A venit Revoluţia, au urmat vremurile acelea tulburi. Am băgat bani şi din buzunarul propriu în castel. Am luat şi credite cu 170 la sută dobândă. A fost greu să supravieţuim, aproape imposibil. Castelul acesta nu va putea redeveni ce-a fost odată decât dacă se implică şi statul. Altă soluţie nu cred că există”.

CONTRACT ÎN DESFĂŞURARE

Retrocedat, cu acelaşi administrator   Eugen Ienăşuţ a continuat să se ocupe de castelul-hotel şi după 2001, când proprietatea i-a fost retrocedată unui nepot al lui Gabor Kendeffy, Pal Van Barany. Proprietarul sau reprezentanţii lui sunt de negăsit şi nici chiar conducerea Primăriei Haţeg nu are datele lor de contact.

„Am contract de administrare până în 2015. Proprietar este domnul Barany, dar dumnealui nu prea are voie să se amestece în actul administrativ. Aşa ne-am înţeles, mai ales că ani la rând eu am băgat bani aici. Dacă cineva doreşte ca eu să plec, plec fără probleme, dar cred că mi se cuvin despăgubiri pentru toată munca depusă şi pentru toţi banii investiţi”, spune Eugen Ienăşuţ.

„Şeful” nu doreşte însă să dea detalii, semn că problema castelului este încă destul de complicată. Între Ienăşuţ şi Pal van Barany apar neînţelegeri, iar unele dintre acestea au dus chiar şi la un proces aflat încă în desfăşurare, dar despre care, din nou, Ienăşuţ nu doreşte să vorbească.

Reclama i-ar face de ruşine

Între timp, recepţia hotelului rămâne la fel de întunecată ca pe vremea în care castelul a fost pus în circuitul turistic.

Mobila din camere este neschimbată încă din anii ‚80. Doar geamurile au fost înlocuite cu ferestre termopan. „A fost o vijelie mare, acum câţiva ani. Muncitorii care au refăcut castelul prin 1967 au lucrat aşa de bine că-n unele locuri erau găuri între geam şi şpalet de puteai băga o cărămidă. Sufla vântul prin ele de te-ngrozeai. Am zis să punea geamuri ca lumea, după care s-au trezit cei de la Direcţia pentru Cultură să vină şi să ne sancţioneze. Bine că ani la rând nu i-a păsat nimănui de castel, dar acum se trezesc toţi!”, spune supărat administratorul.

Eugen Ienăşuţ recunoaşte că, în actualele condiţii, hotelul nu are cum atrage turişti. „Nu mai avem clienţi la cazare, deşi o cameră cu două paturi costă 80 de lei pe noapte, apartamentul este la 120 de lei, iar un prânz cu trei feluri de mâncare e doar 20 de lei. Nici nu ne putem face reclamă pe plan zonal sau naţional, pentru că atâta vreme cât eu nu sunt mulţumit de ceea ce putem oferi, nu ne putem face de ruşine. Dacă aş avea 1 milion de euro să investesc, castelul ar arăta impecabil”, conchide el.