Prețul de vânzare la locuințele construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) și destinate tinerilor se va reduce. Astfel, aceștia vor avea acces mai ușor la achiziția unui apartament construit de ANL. În acest sens, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță.

„Prețurile de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor au fost mărite semnificativ, în unele cazuri dublate, în anul 2020. Scopul acestui program este să vină în ajutorul tinerilor, astfel am găsit o soluție pentru a readuce prețul de vânzare al acestor locuințe la o valoare similară celei din 2019”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Această soluție prevede reașezarea prețurilor la locuințele ANL la valorile de acum doi ani. Spre deosebire de legislația actuală din acest domeniu, prețurile locuințelor ANL vor avea la bază costul de construcție al imobilului respectiv, din care se vor scădea amortizarea și valoarea chiriei plătite de cei care locuiesc în acele apartamente și care doresc să le cumpere.

Ținând cont de faptul că, în funcție de regiunea sau chiar de localitatea în care este construit un imobil, costurile de construcție sunt diferite, prețul locuințelor din micile orașe va fi diferit de cele din Capitală și municipiile mari. Asta înseamnă că locuințele ANL vor deveni mai accesibile, iar tinerii își vor putea cumpăra mai ușor o locuință.

Noile reglementări vin în sprijinul tinerilor

Legislația din domeniu stabilește că valoarea de înlocuire pe metru pătrat, de care depinde, în final, prețul locuințelor ANL și valoarea chiriilor pentru acestea, trebuie actualizată în vara fiecărui an. În  anul 2020, deoarece valoarea de înlocuire pe metru pătrat a crescut considerabil și prețul locuințelor destinate tinerilor a înregistrat o creștere similară.

Or, așa cum arată comunicatul MDLPA, „o locuință din București, sectorul 2, cu o suprafață de 90 mp, construită în 2009, care în 2019 costa 144.747 lei, iar în anul 2020 a costat 242.721 lei”, ar putea costa aproximativ 150.000 de lei după intrarea acestui proiect în vigoare.

„Reglementările în vigoare nu veneau în sprijinul tinerilor. Acestea aveau scopul de a vinde apartamentele din imobilele mai vechi, construite la costurile aferente anilor precedenți, la un preț din care se pot construi imobile noi. Astfel prețul de vânzare nu era mai avantajos pentru tineri decât prețul oricărui apartament de pe piață. Scopul nostru este de a schimba această abordare”, a mai declarat ministrul cu ocazia apariției proiectului de OUG.