Există unele tipuri de dosare ale instanțelor medievale care aruncă mai multă lumină decât altele, iar dosarele instanțelor sunt o sursă neprețuită de informații, în special când vine vorba de căsătorie.

În baza de date digitală a documentelor colectate de la Consistory Courts din Anglia în perioada medievală târzie, putem vedea o societate în care violența domestică era acceptabilă, chiar încurajată, la un anumit nivel, dar și guvernată de coduri stricte de conduită socială.

Deci, cum arătau căsătoriile medievale și în ce fel erau diferite atitudinile față de relațiile noastre de parteneriat intim?

Cazul Newport ne poate oferi câteva răspunsuri.

Sistemul de justiție din Anglia medievală era similar cu cel modern prin faptul că existau diferite tipuri de instanțe pentru diferite tipuri de cauze. Primul tip de instanțe erau curțile regale sau seculare, iar al doilea erau instanțele consistoriale, care erau un tip de instanțe bisericești prezidate de un judecător ecleziastic din eparhia locală.

Jurisdicția instanțelor bisericești a încorporat, în general, cazuri legate de păcat sau de sacramente (inclusiv căsătoria) și cazuri care implicau membri ai clerului.

Au existat două tipuri principale de cauze de care s-au ocupat instanțele consistoriale, primul fiind infracțiunile „penale”, în care cineva a mărturisit sau a fost acuzat de o infracțiune împotriva moralității sau a dreptului canonic bisericesc, al doilea tip fiind similar proceselor civile, în care reclamanții puteau introduce o acțiune din motive precum executarea contractelor de căsătorie, solicitarea despăgubirii pentru defăimare sau compensarea pentru încălcarea unui contract.

Al doilea tip de cazuri este cel mai relevant atunci când analizăm modul în care funcționau căsătoriile medievale și la ce se aștepta societatea de la ele.

Motivația căsătoriei: din dragoste sau pentru bani?

Există o percepție comună în zilele noastre că oamenii din perioada medievală nu se căsătoreau din dragoste, că mariajul era un contract financiar între doi străini și nu avea nimic de-a face cu atașamentul emoțional și, într-o oarecare măsură, acest lucru este adevărat.

Continuă multe dezbateri între cercetătorii Evului Mediu cu privire la ce i-a motivat pe oameni să se căsătorească, dar probabil cei mai mulți ar fi de acord că lucrurile se întâmplau din motive foarte diferite decât cele de astăzi.

În societatea modernă, occidentală, ideea de a-ți găsi sufletul pereche este considerată primordială pentru o căsătorie de succes.

Asta nu înseamnă că oamenii nu se căsătoresc din alte motive decât dragostea, dar în perioada medievală nu era considerat esențial ca un cuplu să fie îndrăgostit, pentru ca traiul lor în comun să fie un succes.

Căsătoria a fost în primul rând o alianță strategică pentru oamenii medievali.

Poate fi motivată financiar, cum ar fi văduva care trebuia să aibă sprijinul unui susținător de sex masculin, sau un bărbat care are nevoie de o femeie pentru a-i conduce gospodăria, sau poate din motive politice, cum ar fi creșterea statutului social printr-o căsătorie avantajoasă.

Era, de asemenea, obișnuit ca oamenii să se căsătorească pur și simplu pentru că doreau companie și siguranță, dar acest lucru nu însemna că nu își iubeau soții și soțiile ca oamenii moderni.

Multe căsătorii începeau nu ca o expresie a iubirii sau dorinței, ci mai degrabă cu promisiunea companiei și a potențialului de iubire în viitor: expresii precum „a fi a ei / a lui pentru totdeauna” apar adesea în declarațiile judecătorești despre contractarea căsătoriei, ca expresie a fidelității și loialității, iar sintagma „găsește-o în inima ta” (adică să te căsătorești) a fost folosită pentru a exprima potențialul dezvoltării iubirii romantice în cadrul căsătoriei.

Desigur, nu toate căsătoriile au început cu perspective atât de pline de speranță pentru viitor, mai ales dacă era contractată între părți care nu se doreau.

Femeile tinere, în special, au avut deseori puține opțiuni în ceea ce privește cu cine se căsătoresc și tatăl (sau stăpânul lor dacă era o servitoare în gospodăria altcuiva) decidea dacă, când și cu cine se vor căsători.

Nu era neobișnuit ca tatăl unei femei să depună mărturie în instanță împotriva ei dacă soțul cerea impunerea căsătoriei, cum ar fi cazul Richard Tymond vs. Margery Sheppard în 1487.

Tatăl lui Margery, John, a mărturisit, în favoarea lui Richard, că a asistat la un contract de căsătorie între Richard și fiica sa și că l-a aprobat și a consimțit la această unire.

Conform mărturiei lui Margery, însă, nu exista un astfel de contract.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric