Actorul Florin Piersic a lansat sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus, volumul ''Viaţa este o poveste'', o carte ''nu a memoriilor, ci a memoriei''.
"Este prima şi ultima mea carte", a spus Florin Piersic. "Asta nici nu am scris-o eu, a scris-o cineva din umbra mea care se cheamă Piersic Florin. Pe mine mă cheamă Florin Piersic", a adăugat artistul, în glumă.
Actorul a povestit o întâmplare, care este redată şi în carte, despre una dintre primele sale vizite la Paris.
"M-am dus la Paris, am făcut o plimbare în Montmartre şi acolo am văzut pictori care stăteau şi pictau sau îşi vindeau tablourile. Asta este o întâmplare, după părerea mea, senzaţională, am văzut-o pe sora mea care era înecată deja de 15 ani. Şi-am văzut-o în tablou. Ea era. Am întrebat cât costă tabloul şi cineva mi-a spus cinci franci. Am mai făcut câţiva paşi, m-am scotocit prin buzunare că aveam nişte bani, am venit să o cumpăr, dar nu mai era. L-am întrebat pe cel care vindea tablourile şi mi-a spus că a trecut cineva şi l-a luat. (...) Când am sunat acasă şi am vorbit cu mama, i-am spus că sunt la Paris. Aveam 22 de ani. Mama mi-a spus: Florin, să fii liniştit. Lucica a venit să te vadă acolo. D-aia s-a întâmplat povestea asta", a povestit Florin Piersic.
Directorul Editurii Bookzone, Florin Enceanu, a spus că primul tiraj al cărţii este aproape epuizat.
"Este o carte care efectiv te scoate din cotidian şi îţi aduce zâmbetul pe buze", a afirmat directorul editurii.
Moderatorul lansării, prezentatorul Dan Negru, a spus că volumul are 375 de pagini, "dar acesta este doar începutul".