S-a tot vorbit despre cartea cu memorii a prințului Harry, care ar putea să producă un nou cutremur la casa regală britanică, dar experții spun că nu este nimic în comparație cu ce se pregătește în această toamnă.
Mult așteptatele memorii ale Prințului Harry, care urmează să fie publicate în această toamnă, ar putea fi depășite de trei cărți-bombă care urmează să apară despre Familia Regală.
Nepotul reginei Elisabeta se pregătește să-și publice cartea până la sfârșitul anului. Cu toate acestea, există speculații că memoriile lui Harry nu vor reuși să-și atingă ținta.
S-a vorbit mult despre carte, a fost amânată lansarea ei pentru a nu umbri Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, iar acum s-ar părea că nu va fi „bomba anului”, spun experții regali.
Cine va umbri cartea scrisă de Prințul Harry
Există șanse ca memoriile lui Harry să nu atragă prea multă atenție, deoarece o altă carte centrată tot în jurul Casei Regale britanice, scrisă de reporterul regal Valentine Low, urmează să fie publicată chiar înaintea ducelui de Sussex și, prin urmare, i-ar putea fura „flacăra succesului”.
În luna noiembrie a acestui an, biograful regal Angela Levin urmează să-și publice și biografia despre Camilla, ducesa de Cornwall și viitoarea regină consoartă. Şi nu e totul, reporterul regal Omid Scobie se pregătește și el să-și publice cea de-a doua biografie, deși se pare că aceasta nu va apărea până în 2023.
Între timp, cartea lui Tom Bower „Revenge, Meghan, Harry and the War Between the Windsors”, care se află pe rafturi de câteva săptămâni, aruncă și ea în lumină detalii despre disputele dintre Ducii de Sussex și Familia Regală.
Noua carte a făcut furori, deoarece a dezvăluit detalii despre relația prințului Harry cu tatăl său, Prințul Charles și fratele său, Prințul William, și despre relația sa cu Meghan Markle.
Planurile lui Harry şi Meghan, date peste cap
Sursele regale spun că Meghan „a crezut cu adevărat” că planul său de-a avea jumătate de normă la Palat. Ar fi „transformat Casa Regală într-o super-putere”, a susținut un expert regal.
Prințul Harry și Meghan Markle au demisionat din funcția de membri ai familiei regale în 2020. După părăsirea Regatului Unit, s-a spus că ducii de Sussex, deși nu doreau să fie membri cu normă întreagă, aveau un plan: să fie „part-time” regali. Dar Regina Elisabeta nu a acceptat.
Expertul regal Neil Sean a spus recent că Meghan „credea cu adevărat” că planul cu norma pe jumătate ar fi ridicat monarhia la nivel internațional”, scrie Express.