Carne de cal, vândută ca și prosciutto crudo. Procurorii din Brașov au deschis o anchetă pentru fraudă

Carne de cal, vândută ca și prosciutto crudo. Procurorii din Brașov au deschis o anchetă pentru fraudăSursa foto: Dreamstime.com

Mai multe zeci de percheziții au avut loc în cursul zilei de marți, la persoane bănuite că fac parte dintr-o rețea care se ocupa cu frauda în domeniul sanitar veterinar.

Anchetatorii din Brașov susțin că rețeaua destructurată miercuri, vindea carnea de cal în Italia, pe post de prosciutto crudo. Bucătăria italienească conține foarte multe feluri de mâncare unde prosciutto este la mare căutare.

Rețeaua de la Brașov acționa cu ajutorul unui medic veterinar care falsifica actele de export al cărnii de cal în Italia, unde era prelucrată, iar ulterior vândută ca prosciutto de porc sau de mistreț.

Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov a emis un comunicat de presă, în care a explicat cum funcționa această rețea infracțională.

„În mod uzual, una dintre persoanele bănuite, administrator al unei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat cai de la diverse persoane, fără documentele legale, şi i-ar fi transportat, de asemenea, fără îndeplinirea condiţiilor de legalitate, către un abator din judeţul Braşov, unde animalele erau ucise, fără drept”, susțin polițiștii.

Un veterinar ajuta întregaa rețea

Mai multe zeci de percheziții au avut loc în cursul zilei de marți, la persoane bănuite că fac parte dintr-o rețea care se ocupa cu frauda în domeniul sanitar veterinar.

Ulterior, pașapoartele animalelor erau falsificate cu ajutorul unui medic veterinar, care consemna date false.

”La final, activitatea ilegală era legalizată prin certificatul emis în fals de medic, acesta confirmând prin ştampilă şi semnătură sănătatea animalelor, pe care le declara bun pentru consumul uman”, se mai arată în comunicatul IPJ Brașov.

În acest dosar penal sunt cercetate 11 persoane, fiind efectuate 32 de percheziţii domiciliare în judeţele Braşov, Sibiu, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Ialomiţa şi municipiul Bucureşti dar și la sediul unor instituţii publcie sau privat.

Carnea de cal era vândută pe post de prosciuttto

Anchetatorii mai susțin că la final, carnea de cal ajungea în Italia, unde, cu ajutorul unui cetățean italian, era procesată şi pusă pe piaţă sub formă de prosciutto, consumatorii finali fiind cetățenii italieni, mai susțin cei de la IPJ Brașov.

Pentru cine nu știe, prosciutto este o șuncă din pulpă de porc dau mistreț, specifică bucătăriei italiene, sărată și uscată.

Ne puteți urmări și pe Google News