Cel puţin 14 oameni au murit şi 27 au fost răniţi sâmbătă seară pe o autostradă din nord-vestul Chinei, într-un accident în care au fost implicate 31 de autovehicule, relatează media de stat chineze.
Accidentul colectiv s-a produs pe un drum expres din provincia Gansu, potrivit agenţiei de ştiri Xinhua.
Accidentul s-a produs când şoferul unui camion greu a pierdut controlul volanului şi a intrat în maşinile care stăteau la rând în faţa unui punct de taxare în apropierea capitalei provinciei, Lanzhou.
Săptămâna trecută, 13 persoane au murit după ce un autobuz a căzut de pe un pod în metropola Chongqing din sud-vestul ţării şi a ajuns în fluviul Yangtze.
Imaginile camerei de supraveghere din autobuz au arătat că un pasager se luptase cu şoferul, făcându-l să piardă controlul autovehiculului, transmite Agerpres.