Carmen Iohannis va continua să predea și în anul școlar viitor, deși ar putea să se retragă din activitate. Soția președintelui a ales să-și prelungească angajamentul cu Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, deși are vârsta legală de pensionare.
În vreme ce Klaus Iohannis vânează o funcție de la nivel internațional, soția sa, mai modestă, rămâne la Sibiu. Prima Doamnă a ales să-și continue cariera de cadru didactic.
Carmen Iohannis a ales catedra
Soția președintelui Klaus Iohannis, în vârstă de 64 de ani s-ar fi putut retrage din activitatea didactică la finalul acestui an școlar. Spre deosebire de actualul președinte, care-și va încheia mandatul în toamnă, Carmen Iohannis va continua la catedră. Informația a fost confirmată de reprezentanții Inspectoratului Școlar din Sibiu. Potrivit acestora, Prima Doamnă nu și-a depus dosarul de pensionare.
„Având în vedere că doamna Iohannis nu împlinește vârsta de 65 ani până la data de 01 spetembrie 2024, acesta și-a exprimat opținuea de a ramâne în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în perioada prevăzută de calendarul mobilității personalului didactic”, au anunțat reprezentanții ISJ Sibiu, citați de Romania TV
Soția președintelui împlinește vârsta de 65 de ani după 1 septembrie 2024, așa că legea îi permite să-și continue activitatea didactică. Ea și-a exprimat dorința de a rămâne la catedră, ca profesor, ca să predea elevilor și anul școlar viitor.
„Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), precum şi cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcţia de personal didactic de predare în anul şcolar 2023-2024 sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2024, pot opta, în scris, fie pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2024”, se arată în Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2024-2025.
Soția președintelui nu și-a părăsit elevii
Carmen Iohannis este profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” dinSibiu. Soția președintelui nu a renunțat la catedră, chiar dacă Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale. Ea a rămas în orașul natal și a continuat să predea elevilor. Prima Doamnă a participat doar la evenimentele oficiale în care a fost nevoie de prezența sa.
Carmen Iohannis are o carieră de peste 30 de ani la catedră și a decis să nu o întrerupă, rămânând aproape de elevii săi. De altfel, soția președintelui este dirigintă, la clasa a X-a, astfel că, cel mai probabil va rămâne să predea cel puțin până își va duce elevii la finalul ciclului educațional.
De menționat că, anul trecut, doamna Iohannis s-a desolidarizat de colegii săi care au intrat în grevă pentru venituri mai mari. Ea a rămas să predea, la clasă, așa cum au mai făcut alți 18 colegi de-ai săi.
Ce salariu are Carmen Iohannis
Ca urmare a activității prestate, în sistemul de educație, Prima Doamnă, încasează un salariu lunar de 7.226 de lei. La această sumă se mai adaugă și un bonus de 10% pentru activități de dirigenție, după cum relata bugetul.ro, în urmă cu câtva timp.
Astfel, conform calculelor, Carmen Iohannis obține, din activitatea de profesor, ceva mai mult de 8.000 de lei. Iar această sumă îi dă dreptul să primească și o pensie destul de consistentă, așa cum clamează, pe toate drumurile, oficialii Casei Naționale de Pensii.