La o zi de la naşterea fiicei sale, Carla Bruni-Sarkozy a mulţumit, pe site-ul personal, pentru încurajările şi mesajele de felicitare. În scurta postare, Carla a dezvăluit şi numele fiicei sale: Giulia.
"Sunt extrem de emoţionată faţă de numeroasele mesaje de felicitare pe care le-am primit după naşterea fiicei noastre, Giulia. Cu ocazia acestui eveniment fericit, eu şi soţul meu mulţumim tuturor celor care ne-au trimis dovezile lor de simpatie", scrie Carla pe site-ul său.
Giulia, fiica lui Nicolas Sarkozy şi a Carlei Bruni, s-a născut miercuri seara, la un spital din Paris, la ora locală 20.00 (21.00 ora României).