Carla Bruni, însărcinată cu gemeni?

Zvonurile privind o sarcină a primei doamne a Franței se înmulțesc. După ce presa franceză a scris săptămâna trecută că soția președintelui francez Nicholas Sarkozy este însărcinată, o publicație săptămânală mondenă, "Voici", susține că acesta va naște gemeni, în toamnă.

Zvonurile au fost alimentate de vestimentaţia sa din ultimele zile, Carla Bruni afişându-se în public cu bluze largi. În vârstă de 43 de ani, aceasta mai are un băiat de 9 ani dintr-o relație anterioară. Carla Bruni, despre zvonul privind sarcina: "Am gura cusută" Într-un interviu pentru "Le Parisien", Carla Bruni a vorbit despre dreptul la intimitate și viața privată, însă nu a negat în mod clar zvonurile. "Am într-un fel buzele sigilate. Nu din aroganţă sau pentru că îmi plac secretele, ci pentru a proteja anumite lucrurile şi munca depusă de el (Nicolas Sarkozy - n.r.)", a declarat Carla Bruni, citată de Le Figaro. "Aş vrea să vorbesc, de la femeie la femeie, despre familia mea, despre visele mele personale, despre detalii cu privire la anumite lucruri", a adăugat soţia preşedintelui francez. "În plus, eu sunt foarte vorbăreaţă", a subliniat aceasta. "Şi pe mine mă interesează să citesc despre vieţile altor oameni", a mărturisit fostul supermodel. "Însă, acest lucru nu îmi protejează familia şi nici viaţa mea privată", a mai spus Carla Bruni. Susţine un al doilea mandat al soţului ei În ceea ce priveşte posibilitatea ca soţul ei să candideze pentru un al doilea mandat, ea a spus că în calitate de soţie un mandat ar fi suficient, însă, "dacă mă gândesc la ţara mea, la Franţa, aş spune că ar fi mai bine să continue cu al doilea mandat".