Care sunt șansele ca Putin să fie închis: „Nimeni nu are dreptul să simtă că are un permis de liberă trecere și să comită crime de război”
- Emma Cristescu
- 19 martie 2023, 07:16
Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale a declarat că multe nume importante din istorie au fost închise și că Vladimir Putin nu va avea parte de un tratament diferit. El a mai spus că toate acțiunile au și consecințe.
Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale a declarat că Vladimir Putin nu va scăpa de mandatul de arestare emis pe numele lui pentru crimele de război comise în Ucraina. Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, vineri, emiterea unui mandat de arestare pe numele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru presupusa responsabilitate în crime de război comise în Ucraina de la începerea războiului.
Procurorul a reamintit că și marii criminali de război nazişti, Milosevic, Karadzic, Mladic, fostul preşedinte Charles Taylor, Jean Kambanda din Rwanda, au fost trimiși în judecată și că acțiunile lui Vladimir Putin vor avea consecințe. El a recunoscut că este greu, dar nu imposibil.
„Cred că cei care cred că este imposibil nu înţeleg istoria, pentru că marii criminali de război nazişti, Milosevic, Karadzic, Mladic, fostul preşedinte Charles Taylor, Jean Kambanda din Rwanda, toţi aceştia erau persoane foarte puternice şi totuşi s-au aflat în instanţă. Conduita lor a fost judecată de magistraţi independenţi, iar acest lucru ne dă, de asemenea, un motiv de speranţă că legea, oricât de dificil ar fi, poate fi supremă”, a spus Karim Khan.
Curtea Penală Internaţională, mesaj puternic pentru Putin
Acesta a mai spus că nimeni nu are dreptul să simtă că are un permis de liberă trecere și să comită crime de război. Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale a declarat că autoritățile trebuie să înțeleagă acest mesaj și să acționeze.
„Cred că mesajul trebuie să fie că principiile de bază ale umanităţii îi obligă pe toţi. Şi nimeni nu ar trebui să simtă că are un permis de liberă trecere.
Nimeni nu ar trebui să simtă că poate acţiona cu dezinvoltură. Şi, cu siguranţă, nimeni nu ar trebui să poată acţiona şi comite genocid sau crime împotriva umanităţii sau crime de război cu impunitate”, a mai spus Karim Khan pentru CNN.
Putin riscă să fie arestat
Cele 123 de state membre ale Curții sunt obligate să-l aresteze pe președintele rus și să-l transfere la Haga pentru judecată dacă va pune piciorul pe teritoriul lor. Este vorba despre aproape toate statele din Europa, despre America de Sud, Canada, Australia și state din Africa.
Dintre cele 123 de țări, care sunt părți la Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale, 33 sunt state africane, 19 sunt state din Asia-Pacific, 18 sunt din Europa de Est, 28 sunt din statele din America Latină și Caraibe și 25 sunt din Europa de Vest și alte state.