Care sunt costurile pentru tratarea COVID-19. Estimările unui medic ATI
- Ionel Sclavone
- 17 octombrie 2020, 10:57
Pacientii, plimbati prin spitale
Medicul Laura Zarafin a mai explicat de ce ajung pacienții foarte târziu la Spitalul Colentina, arătând că aceștia sunt plimbați, mai întâi, între diverse alte unități medicale.
„Cei care ajung la noi în Terapie Intensiva sunt aduși după ce au fost plimbați prin mai multe spitale, din 2-3 localități, timp de mai multe zile. Și totuși, cei aduși în stare gravă, hipoxemici, după multe zile de evoluție a bolii, nu se fac bine. Sunt 4-5% din cei infectați. Ce au acestia in comun? Dincolo de comorbiditati, cu siguranta, un anumit tip de sistem imunitar (configurat genetic”, a mai explicat medicul.
Potrivit spuselor sale, s-a ajuns ca transmiterea comunitară să fie foarte mare, iar aceste spitale care se ocupă de bolnavii covid să ajungă la capacitate maximă, în vreme ce altele refuză să preia pacienții.
Drept urmare, un bolnav COVID într-o formă ușoară sau medie, care are nevoie, totuși, de supraveghere, este trimis acasă în autoizolare, pentru că nu mai sunt locuri în spitale.
„Pentru că acești bolnavi nu mai au loc în spitalele COVID și suport COVID din cauza pretextelor: ba că nu sunt spitale pavilionare, ba că sunt spitale cu clădiri vechi, ba că sunt spitale cu clădiri noi care încă au iz de vopsea și var, iar linoleumul este încă strălucitor, ba că nu au circuite, ba că nu au personal suficient, etc. Știm cu toții, de ani de zile, că nu există personal sufficient și, de asemenea, știm cu toții, cum arată spitalele”, a mai spus medicul Zarafin, conform sursei citate.