Care sunt condițiile pentru a primi ajutor de la stat. Guvernul a aprobat normele de aplicare a venitului minim de incluziune

Sursa foto: Gov.ro

Guvernul a stabilit ce venituri trebuie să aibă beneficiarii pentru a primi acest ajutor. În plus, actul mormativ prevede că românii care au mai multe locuințe, mașini noi sau depozite bancare de trei ori mai mari decât salariul mediu nu pot primi acest ajutor.

Guvernul a aprobat normele metodologice de aplicare a venitului minim de incluziune. Actul normativ stabilește și noile condiții de acordare a acestui ajutor.

„În cadrul acestei reforme, cele trei beneficii, respectiv ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzirea locuinței, au fost corelate pentru a constitui un pachet de sprijin unitar pentru categoriile defavorizate.

Actul normativ detaliază componentele venitului minim de incluziune și modalitatea de stabilire a dimensiunii familiei și a venitului lunar ajustat și stabilește lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune“, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Reguli pentru beneficiari

Astfel, potrivit sursei citate, persoanele care dețin clădiri și alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri intravilane, cu o suprafață de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente nu pot primi acest ajutor.

Sunt excluse și persoanele care dețin mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de zece ani, cu drept de circulație pe drumurile publice; autovehicule cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de zece ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilității; șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Nu vor primi acest ajutor nici persoanele care au depozite bancare a căror sumă totală este de trei ori mai mare decât salariul mediu brut.

Praguri de venit

Guvernul a aprobat, în 26 august 2022, modificarea și completarea Legii nr. 196/2016, prin care se implementează reforma privind venitul minim de incluziune (VMI), la care Guvernul s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Obiectivul acestei reforme este îmbunătăţirea asistenţei sociale şi reducerea sărăciei în rândul celor mai vulnerabile persoane, precum și a sarcinilor administrative. Reglementările aduse de ordonanța de urgență vizează și actualizarea nivelurilor de venituri și a cuantumurilor componentelor acordate astfel:

majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 lei/adult la la 275 lei/adult echivalent, în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social) și de la 300 lei/adult la 400 lei/adult echivalent în cazul persoanelor vârstnice, respectiv de la 600 lei/adult la 700 lei/adult în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație pentru susținerea familiei);

majorarea nivelului veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei de la 400 lei la 500 lei“, se mai arată în comunicatul de presă.