Compania rusă Fort construiește sub licență concurentul direct al AK-47: pușca de asalt americană AR-15.
Pușca americană de asalt AR-15 este concurentul direct al Kalașnikovului rus, datorită eficienței și al unui număr de accesorii și upgrade-uri care pot fi utilizate pe această platformă.
Precisă și eficientă, arma a fost creată pentru a cuceri piețele de armament din Africa și din Orientul Mijlociu, care au nevoie de puști de asalt fabricate în America.
Surprinzător su nu, AR-15 este, de asemenea, neoficial, una dintre primele alegeri ale trupelor de elită ruse care activează în țară și în Orientul Mijlociu.
Ne înțelegem și după anexarea Crimeei
Cu toate acestea, după ce Statele Unite au impus sancțiuni Rusiei, în 2014, piața rusă a pierdut aceste puști de asalt, piesele de schimb și accesoriile acestora.
Însă, fabricanții ruși de armament au decis că este momentul să cumpere o licență și să fabrice propria versiune a acestei arme, care s-a dovedit populară și eficace, scrie Russia Beyond.
În cadrul unui test făcut de specialiști ruși, s-au evidențiat, de altfel, aspecte pozitive ale rivalului american al Kalașnikovului.
În primul rând, arma este ușoară, fiecare element de control fiind lesne de accesat de trăgător, reculul este incredibil de mic, arma poate fi folosită în regim ambidextru și este foarte stabilă.
O armă de oraș
Cei care au testat arma afirmă că este încă devreme de a sublinia aspecte pozitive sau negative referitoare la calitatea metalului și a materialelor compozite folosite în AR-ul rusesc, în raport cu varianta americană.
„Totuși, după ce am golit un al doilea încărcător, mi s-a spus să las arma să ia o pauză, așa că al luat un alt AR-15 pentru a continua testele”, a declarat un participant la testarea noii arme,
Din primele observații reiese însă că platforma este sensibilă și nu la fel de bine adaptată la condițiile meteorologice extreme precum AK-ul rusesc.
Din discuțiile cu ofițerii ruși ai forțelor speciale a reieșit că, în Siria, trupele nu puteau folosi consecvent AR-15, care erau sensibile la nisipul și praful zonelor deșertice din Orientul Mijlociu, fiind nevoite să recurgă la versatilul Kalașnikov.
De altfel, sensibilitatea și fiabilitatea în mediu dificil au fost cele mai invocate defecte de către trupele speciale rusești.
Totuși, rușii preferă AR-15 în misiuni desfășurate în zone mai „confortabile”, cum ar fi mediile urbane.
1800 dolari? Scump, doamnă, scump...
Se pare că inconvenientul major al armelor AR fabricate în Rusia este prețul. Care începe de la 1800 de dolari pentru versiunea standard, mult peste AK-47.
Reprezentanții companiei Fort au explicat această situație prin „complexitatea producției de arme din Rusia”, taxe ridicate, etc.
Dar, realitatea este realitate: AR rusești sunt scumpe.
Cu toate acestea, antreprenorii au ambiții și mari planuri de viitor - de a cuceri piețele de armament din Africa și din Orientul Mijlociu, sancționate de guvernul Statelor Unite.
Mai simplu spus, piețele care nu au suficiente arme americane, dar care au încă cerere pentru acest tip de pușcă de asalt.
Fort vrea să construiască versiuni ale AR-15 în versiuni de calibrul 7,62x39 mm (precum AK).
Perspectivele acestui proiect se vor vedea anul acesta, odată cu primele exporturi în Orientul Mijlociu și în Africa.