Metropolele americane sunt prinse de violența revoluționară a stângii. Rezultatele? Sute de oameni ai legii răniți, vandalism greu de imaginat, zeci de oameni uciși și pagube de miliarde de dolari.
La ora când pandemia Covid-19 lovește la vârf America – inclusiv pe președintele Donald Trump, o analiză National Review încearcă să aducă la lumină evenimentele violente din această vară, după reținerea și moartea afro-americanului George Floyd, aflat în custodia poliției din Minneapolis, la 25 mai.
„Cu toate acestea, trei luni mai târziu, puțini dintre cei care încercau să incendieze o secție de poliție din Portland – cu poliția baricadată în interior – sau să jefuiască buticurile de lux din Magnificent Mile din Chicago ori chiar bătând la întâmplare trecători nevinovați, par a mai fi motivați de moartea lui Floyd”, se arată în respectiva analiză, scrie Tribuna Românească.
„Apologeții susțin că furia puternică din iunie, iulie și august a fost dividentul fricii colective de șase luni cu privire la pandemia COVID-19 care la acest moment a ucis aproape 180.000 de americani.
Carantina națională fără precedent și recesiunea bruscă, auto-generată a unei economii în plină expansiune, au adăugat cu siguranță tensiuni”.
Astfel, milioane de tineri au fost nevoiți să rămână în apartamentele și subsolurile lor.
Deseori șomeri, fără școală și îngrijorați de perspectivele lor privind cariera. Mulți dintre ei au vrut pur și simplu să-și verse furia asupra lumii și a aproape tot ce se află în ea.
O parte din mass-media americană a romantizat tulburările „verii iubirii” și a minimizat acțiunile violente.
În timp ce ziarele au publicat eseuri foto bizare cu elementele de vestimentație de la proteste – umbrele, suflante de frunze, scuturi de lemn, armuri și căști de biciclete colorate.
„Mulți dintre cei aflați pe străzi păreau la fel de interesați să-și facă selfiuri ca și să spargă geamuri.
Unii pun furia pe seama președintelui Trump, pe tensiunile unui an electoral și pe înarmarea aproape a uturor problemelor actuale de către ambele partide”.
În timp ce alții susțin că interesele ideologice conduc în mare parte violența.
„Se cere concedierea dușmanilor ideologici și angajarea de prieteni partizani. Dacă vechea gardă este alungată, atunci posturile lor lucrative pot fi confiscate de o nouă generație trezită. Demagogii văd cariere politice născute din megafon”.
Potrivit analizei, niciuna dintre aceste explicații nu se exclude reciproc.
„Dar toate reflectă confuzie cu privire la motivul pentru care vandalismul adesea lipsit de sens s-a îndreptat către statuile lui Ulysses S. Grant și Frederick Douglass și împotriva Memorialului celui de-al Doilea Război Mondial”.
„De ce se tem autorii și artiștii liberali că există o nouă cultură McCarthyite de anulare care amenință cu eliminarea chiar și a simpatizanților progresivi? De ce oficialii orașelor definanțează departamentele de poliție exact în momentul în care rezidenții vulnerabili se tem cel mai mult pentru siguranța lor?”
De reținut că rareori există cereri din partea Antifei pentru statui noi, dat fiind că eroii protestatarilor sunt adesea mai deficienți decât personajele istorice ale căror statui sunt vandalizate și distruse.
Ce se întâmplă, de fapt?
Se pare că violența vizează trecutul Americii pentru a-i schimba prezentul și viitorul. Așa cum se întâmplă în majoritatea „revoluțiilor culturale”, care doresc să înceapă lucrurile de la „anul zero”.
„Revoluționarii” nu iau în cătare doar vechea cultură majoritară.
Țintele se pun și pe statuile și clădirile clasice, instituțiile sfinte, icoanele religioase, numele de personalități ale străzilor și piețelor și aproape orice reprezentare a tradiției și autorității.
„Pentru majoritatea americanilor care nu crede în revoluție, totul pare atât de suprarealist și ipocrit. Doar o economie americană disprețuită și dinamică permite milioanelor să divorțeze de ea pentru o vară de protest”.
„O Constituție americană ridiculizată asigură că tâlharii și piromanii au parte de un proces corespunzător. Declarația Drepturilor garantează întrunirea pașnică și limbajul profanator amplificat electric, rar protejat în altă parte”, scrie publicația românească din Chicago.
„Acțiunea afirmativă – subvenții și împrumuturi pentru colegii asigurate la nivel federal; smartphoneuri, căști și laptopuri ieftine oferă tinerilor perspective de neimaginat în trecut.
Indiferent de toate acestea, nu contează – revoluțiile culturale sunt incoerente și nihiliste”.
După modelul lui Mao
„Cei care au optat pentru Regatul Iacobin al Terorii au dorit violență, nu o republică constituțională care să înlocuiască monarhia franceză.
Bolșevicii erau mai puțin interesați de schimbarea primului ministru ales ca țar rus decât să confiște puterea și să ucidă milioane de opozanți.
Mao Zedong nu doar că i-a urât pe războinici, pe proprietari, mandarini și pe naționaliști. A vrut să reinventeze un miliard de chinezi după propria sa imagine narcisistă, ucigând mai întâi milioane de oameni.
Desigur că există motive pentru a gestiona și supraveghea poliția mai efficient”.
Globalizarea lovește clasa de mijloc
„Universitățile sunt parțial vinovate pentru un împrumut colectiv de studii de 1.4 trilioane de dolari.
Globalizarea a erodat clasa de mijloc. America din centrele orașelor este mult prea violentă și mult prea neglijată.
Dar acestea nu sunt preocupările aparente ale celor care fură încălțăminte și telefoane din U-Hauls, care lovesc oamenii inconștienți căzuți pe asfalt, care distrug arta și cultura sau caută să incendieze clădirile publice cu tot cu funcționari înăuntru”, scrie National Review.
Scopul anarhiei
Anarhiștii, se arată în text, tind și chiar răstoarnă „ ceva la care ei nu pot accede și nici nu pot înțelege”.
Este vorba de chiar sistemul care asigură libertatea individuală și afluența istorică.
„Mișcarea anarhiștilor nu este logică, ci o putere alimentată de invidie: să ia puterea, să o păstreze și să o folosească împotriva pretinșilor dușmani – ceea ce altfel ar fi imposibil în vremuri de pace sau prin vot”.
Foto: tribuna.us