Care a fost CEA MAI RÂVNITĂ CARTE la Gaudeamus 2017? Este vorba despre un volum de sute de pagini

Care a fost CEA MAI RÂVNITĂ CARTE la Gaudeamus 2017? Este vorba despre un volum de sute de pagini

Cea mai așteptată carte a anului, Testamentul lui Abraham, de Igor Bergler, a luat trofeul pentru „Cea mai râvnită carte a Târgului”!

După succesul uriaș al Bibliei pierdute, Igor Bergler revine cu un roman și mai surprinzător decât primul. Conspirațiile sunt și mai teribile, misterele și mai adânci, ritmul și mai amețitor. Piesele de puzzle care îl alcătuiesc, referințele culturale ascunse în plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – și inteligența diabolică a construcției fac din lectura lui o experiență absolut unică. Bestsellerul „Testamentul lui Abraham” a fost lansat oficial la Târgul de carte Gaudeamus în prezența autorului și a invitaților săi: Pavel Șușară, Jean Harris, Bedros Horasangian.

TOPUL  LITERA LA GAUDEAMUS 2017 CONTINUĂ CU

 

2.MICA ENCICLOPEDIE LYKKE, DE MEIK WIKING

Creatorul fenomenului hygge, Meik Wiking, a venit la București pentru lansarea celei mai noi cărți despre fericire: Mica Enciclopedie Lykke: În căutarea celor mai fericiți oameni din lume. Un nou bestseller Litera ce a intrat direct pe locul doi în preferințele cititorilor. Mica Enciclopedie Lykke invită cititorii să descopere mai multe despre fericire. La fel de minunat ilustrat ca și prima sa carte, Mica Enciclopedie Hygge,  dar și cu statistici documentate, noul volum al lui Meik ne poartă într-o vânătoare de comori pentru a deschide porţile către o viaţă mai bună. De la cum ne petrecem timpul atât de preţios la cum relaţionăm cu vecinii şi cum să gătim cina, Meik a adunat dovezi, poveşti şi ponturi din cele mai fericite colţuri ale lumii, într-un ghid complet despre cum să găsim mai multă lykke în viaţa noastră.

 

3.ÎN CĂUTAREA UNUI DESTIN, DE JOJO MOYES

Pe locul trei în preferințele cititorilor continuă să fie cea mai iubită scriitoare britanică: Jojo Moyes. De data aceasta cu cea mai nouă apariție în portofoliul Litera: În căutarea unui destin, un roman sclipitor despre prietenie, familie și dragoste.

4.CRIMA DIN ORIENT EXPRESS, DE AGATHA CHRISTIE

Fanii celui mai vândut scriitor al tuturor timpurilor plasează această ediție specială, tie-in, a celui mai fascinant și mai celebru caz al lui Hercule Poirot, pe locul patru în topul celor mai vândute titluri Litera la Gaudeamus.

Romanul Crima din Orient Express, de Agatha Christie, este acum disponibil într-un nou format în colecția Buzz Books, anunțând cea mai recentă ecranizare a cărții, cu o distribuție de excepție: Kenneth Branagh, Penélope Cruz, Judi Dench, Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Willem Dafoe și alți mari actori, în regia lui Kenneth Branagh.

5.STASILAND, POVEȘTI DIN SPATELE ZIDULUI BERLINULUI, DE ANNA FUNDER

Pe locul cinci în topul celor mai căutate cărți Litera la Gaudeamus este volumul plin de forță al Annei Funder despre o lume plină de brutalitate ce a intrat în rândul operelor clasice ale contemporaneității: Stasiland.

 

TOP LITERA MICĂ LA GAUDEAMUS 2017

 

1.POVEȘTI DE SEARĂ PENTRU FETE REBELE, DE ELENA FAVILI ȘI FRANCESCA CAVALLO

Poveștile a 100 de femei extraordinare din toate timpurile sunt pe primul loc în preferințele cititorilor mici și mari la Litera Mică: regine, inventatoare, pictorițe, scriitoare, partizane, femei astronaut sau prim-ministru… modele de curaj, de perseverență și de generozitate pentru toți aceia care vor să-și împlinească visurile.

2.MAREA CARTE A CRĂCIUNULUI 

În apropierea marii sărbători a iernii, locul doi îl ocupă Marea carte a Crăciunului, o carte numai bună de pus sub brad. O poveste ce cuprinde spiritul Crăciunului - un prilej de bucurie pentru întreaga familie!

3.A FOST ODATĂ. 24 DE POVEȘTI TERAPEUTICE. DE GILLES DIEDERICHS

Pe locul trei se află Gilles Diederichs cu 24 de povești terapeutice prin care propune o abordare inovatoare a poveștii de seară. Cu o experiență de 20 de ani în lucrul cu copiii, autorul activează în prezent, cu sprijinul Ministerului Educației, în școlile din Franța, unde învață cadrele didactice noi tehnici și abordări în relaționarea cu elevii.

4.SOY LUNA. STIL ȘI PASIUNE, DISNEY

Soy Luna ocupă locul patru în topul cititorilor. Soy Luna. Stil și pasiune – o carte prin care micii cititori își pot descoperi adevărata pasiune.

5.PRIMA MEA ENCICLOPEDIE CU LUCRURI FOARTE IMPORTANTE

Locul cinci este ocupat de minunile planetei noastre, în această primă enciclopedie cu informații diverse, bogat ilustrate și extrem de interesante – un izvor de cunoaștere potrivit pentru copiii care se pregătesc să înceapă școala.