Carabinierii italieni au prins un hoț din România, cu ajutorul unei pisici. Era vizat un camion încărcat cu ochelari de soare
- Mihai Soica
- 13 mai 2023, 18:48
Mai mulți români au fost prinși în timp ce furau dintr-un camion încărcat, aflat în curtea unei fabrici, din orașul italian Cassola, marfă în valoare de peste o sută de mii de euro. Carabinierii au fost alertați de un cetățean care a fost trezit din somn de o pisică speriată.
Oamenii legii din Italia au fost chemați să intervină de urgență, în cursul nopții de joi spre vineri, la o fabrică din Cassola, de lângă Vicenza, unde o bandă de hoți din România era în plină acțiune.
Cel care a sunat la numărul unic de urgență este un italian, care a fost trezit din somn de mieunatul unei pisici care era speriată de ceea ce se întâmplă pe stradă. Omul a ieșit la geam și a văzut hoții care se aflau în plină acțiune, și a sunat la carabinieri.
Militarii care au ajuns de urgență la fața locului au reușit să îl prindă în flagrant pe unul dintre hoți, un bărbat din România, care au venit să fure ochelari de soare, produși de o firmă de renume.
”Cel care a semnalat furtul în desfășurare, la ora 3.30 în noaptea de joi, 11 mai, a fost un locuitor din Via De Gasperi, care locuiește în apropierea magaziei firmei "TM Marchiori" și a curții folosite în activitatea de service. Decisive ar fi fost ”plângerile nocturne” ale unei pisici care a întrerupt somnul unei persoane care apoi s-a uitat pe fereastra casei, observând indivizi cu fețe deghizate”, anunță carabinierii.
Au acționat la pont
Carabinierii de la comandamentul din Bassano ddel Grappa au stabilit că hoții au acționat la pont. Aceștia au mers în curtea unei fabrici din oraș și au tăiat prelata unui camion, după care au început să golescă produsele, care urmau să fie livrate a doua zi.
La fața locului, carabinierii au reușit să îl prindă pe un român în vârstă de 31 de ani, pe numele căruia exista o sentință de un an și șapte luni de închisoare, tot pentru furt calificat.
Alte două persoane au reușit să fugă, pe un câmp din apropierea fabricii de ochelari de soare. Românul care a fost prins a refuzat să spună cine sunt ceilalți doi complici ai săi.
Cei trei hoți au venit la fața locului cu un camion înmatriculat în Franța. Pe numele bărbatului de 31 de ani, a fost emis un mandat de arestare provizoriu, urmând ca acesta să fie confirmat ulterior de un judecător de la Tribunalul din Vicenza.
S-a stabilit că bunurile furate aveau o valoare de peste 100.000 de euro și că acestea au fost restituite fabricii din curtea căreia au fost furate, scrie ecovicentino.