A patra zi de mobilizare a „vestelor galbene”. Sâmbătă, 136.000 de protestatari au ieșit în stradă în toată Franța, având în față 90.000 de membri ai forțelor de ordine, dotate cu tot arsenalul, inclusiv blindate.
S-au înregistrat un număr record 1723 de rețineri soldate cu 1220 de mandate de arestare. Doar la Paris au fost 1082 de rețineri. Deși numărul de răniți a fost mai mic de data aceasta („doar” 264), s-a înregistrat un nou record la capitolul distrugeri, paradoxal, din cauza eficienței forțelor de intervenție. „Fiind mai puține baricade, a existat un grad de răspândire mai mare, deci mai multe puncte lovite de violențe”, a declarat prim-adjunctul primarului Parisului, Emmanuel Grégoire.
Amploarea protestelor a fost surprinzătoare, dat fiind că guvernul a anunțat renunțarea la taxa pe combustibil, aflată la originea iritării populare. Însă, așa cum era previzibil, manifestanții și-au mărit pretențiile, cerând o reducere generală a fiscalității (în genul reformei lui Trump), stoparea imigrației, (inclusiv renunțarea la semnarea Pactului ONU pentru Migrație) sau chiar organizarea unui referendum pentru demiterea lui Macron. Așadar, o deplasare evidentă a revendicărilor dinspre domeniul social spre cel politic..
Institutul Ipsos a avut chiar ideea de a realiza un sondaj, pentru a vedea „priza politică” a protestelor. Astfel, dacă „vestele galbene” ar prezenta o listă la alegerile europarlamentare din luna mai 2019, ar obține 12% din voturi. O cifră surprinzător de mare, dat fiind că protestatarii nu și-au exprimat (până acum) dorința formării unui partid politic. Același sondaj dezvăluie că doi francezi din trei (64%) cred că nimic nu s-a schimbat în Franța, de la venirea lui Emmanuel Macron.
Macron: „S-au făcut mai multe tâmpenii!”
Potrivit Le Parisien, Macron ar fi recunoscut cu ocazia unei întâlniri cu reprezentanții departamentului Yvelines, că în ultima perioadă guvernul a comis mai multe „tâmpenii”. Printre ele, tăierea ajutorului de 5 euro pentru locuit și introducerea limitei de viteză la 80 de km/h. „Sunt prea multe impozite, prea multe taxe, prea multă fiscalitate în țara asta”, ar fi spus președintele. Cum în Franța, președintele are o uriașă putere executivă, măsurile de care se plânge acum Macron sunt exclusiv opera guvernării sale.
Puterea continuă să dea înapoi în fața amplorii manifestațiilor. Benjamin Giveaux, purtătorul de cuvânt al guvernului, a declarat: „În mod evident, am subestimat nevoia concetățenilor noștri de a vorbi, de a spune dificultățile pe care le au și de a-i asocia la căutarea unor soluții”.
„A venit vremea dialogului”, a declarat și prim-ministrul Edouard Phillipe. „Trebuie să refacem unitatea națională.”
Emmanuel Macron este așteptat să rostească la începutul săptămânii un discurs menit să detensioneze situația.
Capitala UE sub stare de asediu
Pentru a doua sâmbătă consecutiv, în capitala Belgiei și a UE a avut loc un protest al „vestelor galbene”, soldat cu 450 de rețineri din totalul de circa 1000 de manifestanți. Unul din doi. Practic, cine avea asupra lui o vestă galbenă (chiar și în buzunar) era ridicat de poliție. Cetățenii pașnici s-au plâns de controalele drastice (inclusiv corporale) ale forțelor de ordine. Pe străzile Bruxellesului, gazele lacrimogene ale poliției s-au amestecat cu fumigenele galbene ale manifestanților, într-un peisaj de coșmar, Intervenția escadroanelor jandarmeriei călare a sporit senzația unui oraș sub stare de asediu.