Captură record de droguri. 1,5 tone de cocaină au fost confiscate la Hamburg

Autoritățile germane au confiscat aproximativ 1,5 tone de cocaină în portul din Hamburg. Serviciul vamal german a declarat miercuri că transportul de droguri valorează peste 350 de milioane de euro pe piața neagră.

Ofițerii vamali au descoperit transportul de droguri într-un container trimis din Brazilia. Conform documentelor de expediere, lotul era declarat ca transport de țigări. În realitate, ofițerii au găsit 64 de saci plini cu cocaină. Transportul era destinat unui client din portul belgian  Antwerp. Este a doua mare lovitură dată traficanților de droguri în ultima perioadă. La 2 august, vama din Hamburg a dat publicității informații potrivit cărora au fost confiscate 4,5 tone de cocaină. Transportul respectiv, care reprezintă cea mai mare confiscare de cocaină făcută vreodată de către vama germană, se îndrepta tot spre Antwerp.