Capatos dispare de pe Antena 1. Unde poate fi urmărită emisiunea sa

După 13 ani de emisiuni la miezul nopții pe principalul post al Trustului Intact, Antena1, Dan Capatos, cu Un show păcătos și XtraNight Show ajunge la Antena Stars.

Astfel, începând de luni, 11 ianuarie, late-night show-ul va putea fi urmărit de la ora 22.30, la 00.30,  în timpul săptămânii, pe canalul Antena Stars.

Dacă până acum, pe Antena 1, emisiunea lui Capatos era difuzată patru zile pe săptămână, de luni până joi, la Antens Stars vor fi cinci emisiuni. Adică o zi în plus, de luni până vineri.

În locul emisiunii lui Capatos, de luni, Antena 1 va difuza Observatorul de noapte.

Dan Capatos a început să modereze emisiunea „Un Show Păcătos” în 2007, o producție ce a atras de-a lungul istoriei mai multe amenzi. Emisiunea lui Capatos și-a atras sute de reclamații la CNA și a fost, de multe ori, caracterizată ca un tabloid extrem.

Transformarea show-ului s-a făcut la început de 2017, moment în care Antena 1 emitea în HD deja de câteva luni. Subiectele au rămas aceleași, dar producția a suferit un rebranding de nume - a trecut de la „Un show păcătos”, la „Xtra Night Show”. Și s-a filmat de atunci în vechiul studio Sinteza Zilei, după cum informează Paginademedia.ro.

Emisiunea se vedea pe Antena 1 după încheierea programului principal din prime-time. De obicei, la 23:00 sau după 23:30, dar din acest an începea și mai târziu, după ce postul Intact a decis în timpul stării de urgență din martie să difuzeze Observatorul de noapte, cu Valentin Butnaru. Xtra Night Show începea, așadar, mult după miezul nopții.

Capatos își așteaptă fanii pe Antena Stars

Dan Capatos a publicat un mesaj în care le spune fanilor că va reveni pe micul ecran, dar pe alt post. Este vorba de Antena Stars, televiziune tot a trustului Impact.

„Aventura Xtra Night Show continuă cu sezonul 27! Emisiunea va fi mai frumoasă, mai spumoasă şi mai devreme acasă! Şi asta pentru că, din acest sezon, ora de începere va fi 22:30. Ne vom distra câte două ore pe seară, de luni până vineri, tot în casa Antenelor, dar în altă camera: Antena Stars.

Au fost extrem de multe mesaje din partea telespectatorilor fideli, în acest an greu pe care l-am tăit cu totii, supăraţi pe faptul că uneori stăteau să ne aştepte până la ora la care, în mod normal, emisiunea ar fi trebuit sa se termine. Din respect pentru ei, Xtra Night Show îşi va respecta statutul de cel mai longeviv Late Night Show din istoria televiziunii din România, de-acum şi din punct de vedere al duratei şi al orei de intrare.

Îi aşteptăm pe prietenii noştri dragi, aflati de partea cealaltă a ecranului să ni se alăture, de luni până vineri, de la 22:30 la 00:30, pe Antena Stars. Să ne dea Dumnezeu sănătate şi un an liniştit tuturor!”, a declarat Dan Capatos, conform spynews.ro.