Chester Bennington, cântăreț principal al formației Linkin Park, s-a sinucis prin spânzurare. Acesta avea un trecut bogat în abuzuri de alcool şi droguri.
Artistul avea 41 de ani. Oficialii au declarat că trupul său a fost găsit chiar înainte de ora 9 dimineața într-o reședință privată din Palos Verdes Estates, un cartier din Los Angeles.
Câtăreţul de rock a fost un prieten apropiat al solistului de la Soundgarden, Chris Cornell, care şi el s-a sinucis în luna mai. Chester a vorbit la înmormântarea sa.
Trupul lui Bennington a fost găsit în ziua în care Cornell ar fi împlinit 53 de ani.
Linkin Park a fost una dintre cele mai bine vandute trupe de rock din toate timpurile, marcând o serie de hit-uri, printre care "Faint", "In the End" si "Crawling".
Bennington lasă în urma sa șase copii din două căsătorii, potrivit people.com.