România. Canicula a ucis până acum șase români. Miercuri, un tânăr din localitatea Prigoreni a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, dar medicii nu l-au mai putut salva.
Canicula a ucis șase români
Coordonatorul UPU, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că tânărul, în vârstă de 32 de ani, a fost adus, în noaptea de marţi spre miercuri, cu o temperatură corporală de 43,3 grade Celsius. Aceasta a spus că a reușit să-i reducă temperatura cu patru grade, dar că au apărut alte complicații. Băiatul a făcut coagulare vasculară intradiseminată şi disfuncţie organică multiplă.
„În ciuda eforturilor de răcire şi terapiei administrate în UPU, tânărul a decedat. Vom solicita Institutului de Medicină Legală efectuarea necropsiei pentru a afla cauzele decesului”, a declarat dr. Diana Cimpoeşu.
A murit și un bărbat de 50 de ani
Și un bărbat de 50 de ani din Timișoara a murit din cauza caniculei. Acesta a leșinat în stradă, iar trecătorii au sunat la 112. Bărbatul a fost resuscitat, dar fără rezultat. În momentul prezentării în UPU Timișoara, el avea o temperatură corporală de 43 de grade Celsius.
Alte două persoane sunt în comă
Alte două persoane au ajuns în comă din cauza caniculei. Un vatman de 56 de ani a fost preluat de medicii de pe ambulanță direct din cabina mijlocului de transport în comun. El avea temperatură corporală de 42,5 grade și leșinase. Acesta a fost dus de urgență la spital și internat. Medicii încearcă să-i salveze viața.
Medicii au declarat că nu este recomandat ca oamenii să lucreze între 11 dimineața și cinci după-amiaza. Primele semne ale hipertermiei sunt durerea de cap, senzația de leșin, umflarea picioarelor și confuzia. În această perioadă, medicii îi sfătuiesc pe români să nu iasă din casă la prânz, să bea multă apă, să evite alcoolul și sucurile, să stea la aer condiționat și să se îmbrace cât mai subțire, potrivit A3.