Candidatul PMP la președinția CJ Buzău: „Avem resurse minunate, dar nefructificate”
- Ionel Sclavone
- 19 septembrie 2020, 21:39
Proiectul candidatului PMP
Fiecare punct din programul nostru este vital. Vi le prezint pe scurt:
PRIMUL PAS – INFRASTRUCTURA
Dezvoltăm infrastructura prin investiții cu finanțare europeană și prin fonduri proprii. Rețeaua de drumuri județene va fi modernizată în totalitate.
ECONOMIE ȘI LOCURI DE MUNCĂ
PMP va operaționaliza un plan ambițios de amenajare de parcuri industriale în vecinătatea fiecărei aglomerări urbane din județ. Vom finanța amenajarea și conectarea la utilități publice a locațiilor identificate, oferind astfel investitorilor români și străini facilități care să conducă la crearea de locuri de muncă suficiente pentru ocuparea forței de muncă disponibile pe piață.
SISTEM MODERN DE SĂNĂTATE
Dorim înființarea unui spital municipal, care să degreveze Spitalul Județean de suprasarcină. Facem demersuri pentru modernizarea fiecărei incinte spitalicești din județul nostru, pentru a da buzoienilor șansa accesului facil la serviciile medicale, oriunde s-ar afla!
AGRICULTURĂ PERFORMANTĂ
Modernizăm infrastructura agricolă și realizăm facilități de depozitare, prelucrare și comercializare. Prin fonduri europene, vom asigura finanțarea refacerii și extinderii sistemului de irigație. Susținem furnizarea în regim gratuit a apei pentru irigații în zonele afectate de secetă.
Vom acorda facilități pentru înființarea unor depozite zonale de produse agricole (fructe și legume) și a unor centre agroindustriale pentru prelucrarea, ambalarea și livrarea de produse agricole sănătoase către marii retaileri.
EDUCAȚIE DE ÎNALT NIVEL
Susținem dezvoltarea și extinderea sistemului școlilor profesionale. Susținem deschiderea la Buzău a mai multor secții ale Universităților românești. Dotăm școlile cu infrastructură IT și elevii cu mijloace moderne de comunicare, pentru ca învățământul online să fie, la nevoie, o posibilitate reală.
SERVICII PUBLICE DE CALITATE
Apa și canalizarea, alimentarea cu energie electrică, energie termică, gaze naturale, transportul public, iluminatul, toate acestea reprezintă, într-o măsură mai mică sau mai mare, o palmă pe obrazul autorităților din acest județ. Vom restructura din temelii serviciile publice, prin reorganizare instituțională și prin investiții.
BUZĂUL – POL TURISTIC DE INTERES INTERNAȚIONAL
Cu soluții tehnice de dezvoltare personalizată pentru fiecare minune naturală a Buzăului (indiferent că vorbim despre Vulcanii Noroioși, Focul Viu, Lacul Vulturilor, Cascada Cașoca, Așezările rupestre din Munții Buzăului sau celelalte splendori ascunse de ochii lumii), Buzăul poate beneficia masiv din punct de vedere financiar de pe urma unei industrii turistice bine puse la punct.
Vom înființa hub-uri turistice regionale și vom dezvolta conceptul de „turism de aventură”, specific multor locuri minunate din Buzău. Vom transforma stațiunea Sărata Monteoru, prin fonduri europene, într-un modern centru turistic balnear.
AVEM GRIJĂ DE MEDIU
Vom realiza în timpul mandatului 2020-2024, prin finanțare europeană, sistemul integrat de management al deșeurilor.
COMUNITĂȚI CONECTATE CULTURAL
Fiecare loc special din acest județ va fi semnalizat corespunzător și făcut accesibil prin investiții în infrastructură. Vom lucra la crearea unui brand special al județului Buzău și vom face toate demersurile pentru restaurarea monumentelor istorice lăsate în paragină.
UN JUDEȚ CONECTAT LA TEHNOLOGIE
PMP are ca prioritate modernizarea și dezvoltarea rețelelor de comunicații, în așa măsură încât să permită accesul pe tot teritoriul administrativ la telefonie și internet. De asemenea, prin fonduri europene vom introduce și generaliza digitalizarea în toate instituțiile publice, inclusiv în primării.
GRIJĂ ȘI RESPECT PENTRU VÂRSTNICI
Vom realiza, în parteneriat cu Institutul Național ”Ana Aslan”, un Centru modern de gerontologie și geriatrie în Municipiul Buzău. De asemenea, Consiliul Județean va sprijini comunitățile locale pentru construirea unor cămine de bătrâni.
SPORT ȘI SĂNĂTATE
Mișcarea Populară dorește realizarea unui Aquapark modern, care să includă un bazin de înot de dimensiuni olimpice, piscine tematice, spații de joacă pentru copii, școală de înot și spații comerciale. Realizăm un traseu județean pentru bicicliști.
TRANSPORT CIVILIZAT
Vom reface și moderniza rețeaua județeană de transport, pentru a da posibilitatea tuturor să circule civilizat în orice parte a Buzăului. Înființăm o divizie de transport dedicată elevilor, pentru ca accesul la educație să nu mai fie o problemă.
TRANSPARENȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Oprim risipa banilor publici prin publicarea tuturor contractelor și facturilor.
Legat de sursele de finanțare, aș vrea să se rețină faptul că punem un accent deosebit pe renunțarea la a folosi aproape exclusiv propriul buget. Ținta noastră principală este atragerea de fonduri europene. Vom profesionaliza departamentele de investiții. Încercăm să atragem specialiști în accesare de fonduri nerambursabile, proiecte mari, cu bani europeni, prin care să modernizăm rapid Buzăul.