Candidaţii americani, la proba scrisului

Grafologii americani au intrat din nou, ca în fiecare an electoral, în lumina reflectoarelor, cu estimări ale personalităţii reflectate în scrisul celor trei candidaţi pentru Casa Albă.

Examinând doar semnăturile lui Hillary Clinton, Barack Obama şi John McCain, experţii intervievaţi de AFP au deja multe de spus, cu toate că autografele nu ilustrează în principiu decât imaginea publică a unei persoane sau este, cum spune Sheila Lowe, „ca şi coperta unei cărţi“.   Lowe, care are o experienţă de 40 de ani în grafologie, spune că semnătura nervoasă a candidatului republican John McCain reflectă o personalitate rigidă, idealistă, dar impulsivă. Roger Rubin, grafolog cu peste 30 de ani vechime, apreciază la rându-i că McCain este capabil de „acţiuni bruşte, în direcţii neaşteptate“.

Elegantul, dar disproporţionatul „J“, iniţiala prenumelui John, indică un ego puternic, la fel ca puternicul „B“ din semnătura lui Barack Obama. Fluiditatea semnăturii lui Obama este marca inteligenţei sale şi a unei personalităţi diplomatice, dar relativa ilizibilitate indică o nevoie de protejare a vieţii sale private. Hillary Clinton are o semnătură „clară şi echilibrată“, „care nu ascunde mistere“.

Simplificare literei „L“ (mic, de mână) este semnul unui intelect strălucit şi un indicator al perfecţionismului, în timp ce verticalitatea scriiturii arată că fosta primă-doamnă are tendinţa să gândească „mai mult cu capul decât cu inima“.