Jill Stein, candidată la fotoliul de la Casa Albă din partea Green Party, a fost arestată aseară, chiar în faţa Universităţii Hofstra, unde a avut loc dezbaterea prezidenţială dintre Barack Obama şi Mitt Romney, potrivit unui blog al Washington Post.
Jill Stein şi partenera sa de cursă, Cheri Honkala, nu au putut intra în campus deoarece nu aveau acreditări, motiv pentru care s-au aşezat pe stradă, în faţa universităţii, cu un steag american în braţe, potrivit Long Island Report. După ce-au refuzat să părăsească zona, Stein şi Honkala au fost escortate de către ofiţeri de poliţie. Ele au obiectat faţă de faptul că au fost excluse de la dezbatere, subliniind că se bucură de o susţinere de 85% la nivel naţional şi ar trebui să ia parte la o asemenea dezbatere.
"Democraţia începe astăzi, cu deschiderea dezbaterilor pentru fiecare partid politic în parte din Statele Unite", a declarat Honkala unor jurnalişti. Potrivit sursei citate, Jill Stein, de profesie medic, a participat la o dezbatere împotriva lui Mitt Romney, în 2002, când a candidat pentru postul de guvernator al statului Massachusetts din partea Green-Rainbow Party. Blogul citează un sondaj publicat de către un post local după acea dezbatere, potrivit căruia 32% dintre telespectatori au apreciat că ea a câştigat dezbaterea.
Comisia pentru dezbateri prezidenţiale (CPD), fondată de către partidele Democrat şi Republican, prevede ca un candidat să aibă cel puţin 15 procente susţinere la nivel naţional pentru a participa la dezbateri. De la începerea activităţii CPD, în campania din 1988 şi până în prezent, aceste prevederi au fost aplicate o singură dată, când Ross Perot a participat la o dezbatere alături de George W. Bush şi Bill Clinton, în 1992. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Po4NAoHp1bw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>