Candidat la kilogram

Candidat la kilogram

SECTORUL 4.

Ocupaţi cu botezuri şi plimbări prin parc, bucureştenii din sectorul 4 au votat pe apucate. Mai ales că „nu prea avem de unde alege“, votul s-a dus, greu, împotriva unuia sau a celuilalt candidat. Excepţ ii sunt, ca la fiecare tur de scrutin. „N-am votat şi nici n-o să votez. N-am cu cine. Nu mi se par oameni de calitate candidaţii. Nici în sector, nici la generală“, spune Vasile Mihai, alegător pe care Silaghi şi Piedone l-au pierdut. De altă parte stă un votant plinuţ, tată de familie, care, în poarta Bisericii „Sf. Mina“ din sectorul 3, se laudă cu alegerea din 4: „L-am votat pe ăla de 200 de kile. Are greutate şi sper să facă ceva“, râde bucureşteanul. La secţia de votare de la Liceul Şincai, gardienii spun că a venit lume. Lumea spune că n-a prea venit. Iar Parcul Tineretului, vizavi, musteşte de familii care caută pretexte în copii ca să nu voteze. 

Ne puteți urmări și pe Google News