Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat, luni, că lucrările de reparaţii la planşeul din Piaţa Unirii nu vor începe mai devreme de 2025.
„Lucrările efective nu vor începe mai devreme de 2025", a spus primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan. El a menţionat că, marţi, la sediul Primăriei Capitalei, va avea loc o întâlnire a specialiştilor, dar şi a reprezentanţilor PMB, ai Primăriei Sectorului 4 şi ai Apelor Române, pentru a discuta despre coordonarea lucrărilor.
Pe de altă parte, primarul general a subliniat că deocamdată nu se ştie cât de afectată va fi Piaţa Unirii de lucrările de reparaţii. Acest aspect va fi stabilit abia peste câteva luni, atunci când se va şti cum vor fi realizate lucrările de reparaţii.
Lucrările la planșeul de la Unirii nu încep înainte de anul 2025
„Planşeul este acea bucată de construcţie care este deasupra Dâmboviţei şi peste care este o parte din Piaţa Unirii şi pasajul rutier. Acest planşeu este într-o stare proastă. În momentul acesta se face o expertiză. E clar că trebuie intervenit. Există două variante: fie se poate consolida de sus în jos, caz în care nu trebuie să facem nimic la suprafaţă; fie trebuie să săpăm tot, ca să punem planşeul din nou. Acest planşeu este lângă linia de metrou 1. Deci nu se pune problema ca metroul, chiar în a doua variantă, în care se sapă, să nu funcţioneze. Iar linia 3 de metrou trece pe dedesubt. Nu se pune problema de afectare a metroului. În schimb, în varianta a doua se pune problema de o afectare a circulaţiei rutiere la suprafaţă. În ipoteza în care vom merge pe această soluţie, trebuie să avem o soluţie inteligentă pentru un an şi jumătate - doi, cât vor dura lucrările", a mai precizat Nicuşor Dan la Digi 24.
El a menţionat că a fost contractat un studiu de fezabilitate pentru a prelungi liniile de tramvai care au fost "în mod artificial" întrerupte, atunci când s-au realizat lucrările pentru centrul civic şi Bulevardul Unirii.
"Sunt tramvaie, de exemplu 32 care se opreşte la Mitropolie, sunt alte tramvaie care se opresc la Piaţa Sfântul Gheorghe. Ce vrem noi să facem este să le unim prin Piaţa Unirii, în aşa fel încât să avem nişte diagonale, prin centrul oraşului", a spus edilul.
Primarul Băluță îl contrazice pe Nicușor Dan
În urma a declarațiilor lui Nicușor Dan, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a trimis un punct de vedere în care spune că primăria pe care o conduce se va ocupa de reabilitarea planșeului de la Piața Unirii, și nu Primăria Generală a Capitalei. Băluță afirmă că declarațiile primarului general, Nicușor Dan, nu au „legătură cu realitatea”.
„La acest moment, Sectorul 4 al Municipiului București este autoritatea contractantă în cadrul procedurii de licitație publică privind proiectarea și realizarea lucrărilor de consolidare a Planșeului Unirii.
În plus, până și finanțarea lucrărilor de consolidare a Planșeului Unirii a fost obținută tot de către Sectorul 4 al Municipiului București, ca urmare a unei ordonanțe de urgență, prin care Executivul a alocat administrației locale a Sectorului 4 suma de 150 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.
De asemenea, comunicatul insistă pe faptul că Nicușor Dan nu are niciun merit și nicio legătură cu lucrările de reabilitare din Piața Unirii.
„În aceste condiții, cu tot respectul pentru Primarul General al Capitalei, domnul Nicușor Dan și pentru funcția publică pe care o exercită, considerăm ca fiind total lipsit de corectitudine și lipsit de moralitate modul în care edilul Nicușor Dan încearcă să își asume total nemeritat proiectul de consolidare a Planșeului Unirii, făcând declarații referitoare la o lucrare extrem de importantă pentru bucureșteni în a cărei realizare propriu-zisă nu are niciun fel de implicare.
Reamintim că, la momentul producerii unor accidente rutiere la Pasajul Unirii, Primarul General a recunoscut public că întreaga lucrare este coordonată de către Sectorul 4 al Municipiului București și că Primăria Generală nu răspunde de lucrările efectuate”, se mai arată în comunicatul Primăriei Sectorului 4.