Când vor fi echipate autoturismele Dacia cu motoare electrice: „Cu cât mai târziu, cu atât mai bine”

Sursa foto: DACIA

Primul autoturism Dacia care va fi echipat cu un motor electric va fi noul model Sandero. Anul 2028 este un an important pentru brandul Dacia, pentru trecerea la motorizarea electrică.

Șeful Diviziei Dacia din cadrul grupului Renault, Denis Le Vot, a declarat că autoturismele din această gamă vor fi dotate cu motoare electrice în apropierea anului 2035, termenul impus  de Uniunea Europeană, pentru renunțarea la motorizarea pe motorină sau benzină.

”Vom electrifica gama noastră. Întrebarea importantă nu este dacă, ci când. Iar răspunsul este cu cât mai târziu, cu atât mai bine. Trăim sub umbrela fratelui nostru mai mare, Renault, în special în ceea ce privește obiectivele de CO2 - dar când vom electrifica, totul este oferit. Datorită Renault, totul este de top - platforme hibride, hibride plug-in, pur electrice”, a declarat Le Vot, pentru o revistă de specialitate din Marea Britanie.

Sandero va fi dotat cu un motor electric

Primul test important pentru Dacia este legat de anul 2028, când noul Sandero va intra în producție de serie.

Pentru această mașină, directorul Diviziei Dacia spune că va avea un motor electric.

”Avem o alegere de făcut, pentru 2028, când va veni vremea unui nou Sandero. Este micuță, are mai puțin de patru metri lungime; cântărește mai puțin de o tonă; asta înseamnă că o putem deplasa cu o baterie de 27,5 kWh, iar asta ne ajută să menținem costul la puțin peste 21.000 de euro”, a mai spus Le Vote.

Criza economică și mașinile mai ieftine

Oficialul de la Uzinele Dacia a mai declarat că actuala criză economică îi va face pe oameni să se orienteze spre mașinile cu preț mai redus.

Și atunci, potențialii cumpărători se vor uita pe piața autoturismelor, și vor vedea modele Dacia, la prețuri accesibile de 20.000 de euro.

Le Vot a dat exemplul unei familii din Marea Britanie, care și-a cumpărat o mașină, la un preț de 28.000 de euro, pe care a tot schimbat-o la perioade scurte de timp, la un cost tot mai mare.

”Salariul tău nu se mișcă atât de repede. Iar data viitoare ar putea fi de 41.000 de lire sterline. Trebuie să te îngrijorezi pentru ratele ipotecare, pentru facturile la energie și, dintr-o dată, te întorci și spui: Hai să oprim asta ... și atunci întorci capul și vezi că Dacia Jogger este aici ca un crossover de 4,6 metri lungime, un crossover de segment C de dimensiuni normale, cu dotările potrivite de care ai nevoie. Dar la un preț Dacia - de la mai puțin de 20.000 de lire sterline. Și îți spui: O să luăm asta”, a mai declarat Le Vot, pentru autoexpress.co.uk.