Decizia Curții Constituționale privind punerea sub acuzare a președintei Park va fi luată vineri

Decizia Curții Constituționale privind punerea sub acuzare a președintei Park va fi luată vineri

Curtea Constituțională a Coreii de Sud va lua o decizie vineri, la ora locală 11:00 (02:00 GMT), cu privire la punerea sub acuzare a președintei Park Geun-hye, iar această hotărâre va fi transmisă în direct la televiziune.

Scandalul de corupție o are în centru pe Choi Soon-sil, arestată la începutul lunii noiembrie pentru abuz de putere și extorcare, care a fost acuzată că s-a folosit de relațiile de prietenie cu președinta Park pentru a cere fonduri de la marile companii din țară, scrie Agepres.

Park Geun-hye este acuzată de 'complicitate' la faptele ilegale ale prietenei sale Choi Soon-sil, precum și pentru că a lăsat-o pe aceasta să se amestece în afacerile statului. În virtutea unei moțiuni adoptate de parlamentul sud-coreean pe 9 decembrie 2016, șefa statului a fost suspendată, iar Curtea Constituțională are la dispoziție 180 de zile pentru a se pronunța în acest caz. Dacă procedura de destituire va fi confirmată de Curtea Constituțională, atunci în termen de 60 de zile trebuie să fie organizate alegeri prezidențiale anticipate. Alegerile prezidențiale la termen sunt prevăzute pentru 20 decembrie 2017.

O echipă specială a procuraturii sud-coreene a confirmat luni, la finalul unei anchete de 70 de zile, că președinta țării este suspectă de implicare în acte de corupție, trafic de influență și abuz de putere, împreună cu mai multe persoane din anturajul său.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocatul șefei statului, Yoo Yeong-ha, a dezmințit prompt aceste acuzații, calificând concluziile anchetei drept "ficțiune absurdă, departe de adevăr", potrivit unui comunicat citat de Reuters.

Anchetatorii mai susțin că Park și Choi au comunicat între ele de 573 de ori, între aprilie și octombrie anul trecut, la telefoane înregistrate pe numele altor persoane. Un consilier al președintei, Lee Young-seon, a fost inculpat pentru deschiderea ilegală de conturi telefonice pentru șefa statului și alți oficiali, dar este acuzat și că a ajutat-o pe Park să primească tratamente medicale neautorizate din partea unor practicanți fără autorizații. Un medic apropiat al lui Choi, Kim Young-jae, i-a făcut lui Park injecții cu Botox de cinci ori, în perioada mai 2014 — iulie 2016, fără ca acestea să fie înregistrate oficial, au mai constatat procurorii.

În Coreea de Sud, președintele în exercițiu nu poate face obiectul unei anchete penale, cu excepția cazurilor de trădare și insurecție. Șeful statului nu mai este însă protejat de imunitate după încheierea mandatului.