Când sunt Rusaliile în 2023. Ce semnificație are sărbătoarea şi ce este strict interzis să facem în prima zi

Rusalii Sursa foto. EVZ

De Rusalii se comemorează pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Învierea Domnului. De Rusalii, cunoscută şi ca Duminica Mare, se încheie ciclul pascal.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică şi luni Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Va fi a opta duminică de după Paşti, iar imediat după, pe 5 iunie, avem Sfânta Treime.

Rusaliile se sărbătoresc pe data de 4 iunie

Sărbătorite duminică, pe 4 iunie, Rusaliile în 2023 sunt în a opta duminică după Paști, iar luni, pe 5 iunie, este sărbătoarea Sfânta Treime. Semnificația Rusaliilor Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, prăznuită încă din vremea sfinților apostoli. Până la începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Cincizecimea era una dublă: a Înălțării Domnului și a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată și a rămas doar Pogorârea Sfântului Duh.

Se spune că atunci când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înălțare, s-a auzit un tunet care a străbătut mulțimea adunată până la Ierusalim, iar Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc pogorând peste cei doisprezece apostoli și peste cei șaptezeci de ucenici.

Ce semnificaţie are sărbătoarea Rusaliilor

Cuvântul Rusalii provine din latinescul rosalia, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

Astfel, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfantul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.

Tradiții și obiceiuri în prima zi de sărbătoare

În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular „luat din Rusalii”.

La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi „luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.

Ce este strict interzis să facem de Rusalii

Pe langă multitudinea de tradiții și obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții. De exemplu, în zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că ielele te pot prinde și te vor pedepsi. De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.

Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea ielelor, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua. De la Rusalii timp de nouă săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac, iar în ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi „luat din Rusalii”.