Când putem să ne vizităm rudele internate în spital. Anunț de ultimă oră!

Când putem să ne vizităm rudele internate în spital. Anunț de ultimă oră!

Ministrul Sănătăţii vine cu informații noi despre ridicarea restricţiei accesului aparţinătorilor în spitale.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca aparţinătorii să îşi viziteze rudele în spital începând de săptămâna viitoare, că acest lucru se va decide la nivelul fiecărei direcţii de sănătate publică în parte, în funcţie de evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19.

"Evaluarea se face la fiecare judeţ în parte, la fiecare direcţie de sănătate publică în parte, în funcţie de evoluţia pandemiei, în funcţie de numărul de cazuri, în funcţie de implicarea sau afectarea personalului medical de infecţia cu COVID şi în funcţie de evoluţia la nivel naţional", a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Nelu Tătaru a adăugat că, înainte de pandemie, o unitate medicală impunea carantină când exista un motiv serios, pe care îl decreta Direcţia de Sănătate Publică.

Accesul aparţinătorilor în spitale a fost restricţionat total odată cu debutul epidemiei de COVID-19, la începutul lunii martie, ca o măsură de precauţie, conform Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a vizitat vineri Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, despre care a spus că este un "exemplu pozitiv", având "circuite" pe care ar vrea să le vadă şi în alte unităţi.

"Spitalul este un exemplu de bună comunicare între management, autoritate locală, autoritate judeţeană, tocmai în folosul pacientului", a afirmat Nelu Tătaru.

Acesta s-a întâlnit ulterior, la sediul Instituţiei Prefectului, cu managerii spitalelor din Alba.

Avem voie sau nu să ne vizităm bunicii internați la azil? Iată ce spune Protocolul…

Aproximativ 22.000 de români internați în azile și cămine de bătrâni nu și-au putut vedea familiile, din cauza măsurilor luate de Guvern, în perioada stării de urgență. Ce se întâmplă însă în perioada stării de alertă? Putem sau nu să ne vizităm rudele?

În documentul intitulat „Protocol pentru serviciile sociale aplicabile în perioada stării de alertă generată de epidemia de COVID-19”, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii recomandă „reluarea graduală a vizitelor efectuate de către părinții, familia sau persoanele față de care beneficiarii au dezvoltat relații de atașament”.

Potrivit protocolului, vizitarea beneficiarilor, la sediul serviciului social, se poate realiza cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, în spații special amenajate, care să permită păstrarea distanței minime de 1,5 m, igienizarea spațiului după fiecare vizită şi utilizarea echipamentelor de protecție.

Acolo unde spațiul permite acest lucru vizitele pot fi organizate în aer liber, în exteriorul clădirii serviciului social, cu menținerea măsurilor de asigurare a prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire.

Amintim că este necesară completarea declarației pe proprie răspundere, dacă centrele sunt situate în afara localității sau zonei metropolitane. De asemenea, ar trebui consultate programul și regulile fiecărui centru, pentru a evita aglomerarea sau expunerea persoanelor vârstnice la riscuri

Ne puteți urmări și pe Google News