Cancerul poate fi ţinut la distanţă! 8 sfaturi care fac diferenţa
- Ana Zid ărescu
- 5 mai 2012, 15:41
Carnea la conservă, cremele de corp şi multe alte produse pe care le folosim în fiecare zi conţin substanţe ale căror efecte negative se văd abia în timp şi în forme dintre cele mai neaşteptate. Acest cocktail de chimicale îi ţine pe medici în alertă, întrucât facilitează dezvoltarea diferitelor tipuri de cancer, chiar şi la pacienţi fără istoric în familie.
O viaţă mai activă şi reducerea grăsimii din corp sunt două dintre modalităţile prin care o femeie poate să-şi reducă semnificativ riscul de a face cancer la sân. Însă, chiar şi aşa, obezitatea şi moştenirea genetică nu acoperă decât 30% dintre cazuri. Nu este încă suficient de clar ce anume declanşează această boală pentru restul de 70% dintre paciente, iar răspunsurile în acest sens, chiar şi după ani de cercetare şi de investiţie în domeniu, încă se mai lasă aşteptate. Tratamentul pentru cancer evoluează, iar rata mortalităţii a scăzut. În SUA, cu peste 30% faţă de anul 1990. În schimb, atunci când vine vorba despre prevenţie, evoluţia nu este semnificativă. Recent, American Cancer Society a estimat, pentru anul 2012, 226.870 de cazuri noi de cancer la sân, alte 63.000 de cazuri de carcinom in situ (cancer neinvaziv şi prima formă a cancerului la sân). Tot pentru acest an, se estimează că 39.510 vor muri din cauza bolii. Şi, chiar dacă nu se poate arăta cu degetul direct spre vinovatul care provoacă această boală, medicii continuă să repete pacienţilor sfaturi utile care reduc semnificativ cancerul de sân.
- 1. Menţine-ţi o greutate potrivită! Alimentaţia nesănătoasă sau insuficientă, precum şi lipsa excerciţiilor fizice conduc la acumularea kilogramelor în plus. Una dintre urmări este creşterea nivelului de estrogen din corp, un dezechilibru hormonal care trage un semnal de alarmă medicului, întrucât este asociat celor mai comune forme de cancer la sân.
- 2. Evită anumite terapii cu hormoni. Sunt anumite terapii care folosesc atât estrogen, cât şi progesteron, pentru a înlocui hormonii pe care corpul nu îi mai poate produce. De obicei, această combinaţie este folosită pentru a trata diferite simptome ale menopauzei.
- 3. Evită radiografiile în exces. Unele teste medicale folosesc radiaţii ionizate. Şi la mamografiile se folosesc radiaţiile ionizate, însă, cantitatea este mică, motiv pentru care medicii liniştesc pacientele şi le încurajează să nu le evite. În schimb, atunci când vine vorba despre tomografia computerizată - doar dacă este absolut necesară.
- 4. Atenţie la ceea ce bei! Alcoolul consumat în exces creşte posibilitatea dezvoltării unei forme de cancer la sân. Cantitatea recomandată: un pahar de cel mult trei ori pe săptămână.
- 5. Renunţă la ţigări. Şi fumatul este un factor care poate influenţa apariţia cancerului la sân. În plus, odată ce ai renunţat la ţigări, reduci şi riscul apariţiei altor tipuri de cancer.
- 6. Ştii ce conţine detergentul pe care îl foloseşti? Mulţi agenţi de curăţare de pe piaţă conţin şi chimicale pe care nu le vei găsi detaliate pe etichetă. Un studiu de acum un an, publicat în revista americană de specialitate "Environmental Health", relata că multe dintre produsele folosite la igienizarea casei au compuşi cu efecte serioase asupra sănătăţii. În acelaşi studiu, incidenţa numărului de femei diagnosticate cu cancer la sân şi care obişnuiau să folosească des, şi în cantităţi mari, produse de curăţat a fost de două ori mai mare. La fel de expuse erau şi cele în casa cărora se foloseau deodorante de cameră, ori produse împotriva mucegaiului, în special pe bază de clor.
- 7. Mănâncă organic. Tot mai multe studii arată legături între expunerea legumelor şi a fructelor la pesticide şi boli precum astm, ADHD, Parkinson şi cancer, inclusiv cancerul de sân. Însă, pentru că oamenii sunt expuşi la o gamă largă de chimicale, este dificil pentru cercetători să indice care dintre pesticide provoacă această boală, mai ales că unele dintre acestea se află pe piaţă de ani buni. Atunci când cumperi mâncare bio ai siguranţa că alimentele respective nu au fost tratate cu pesticide, cu fertilizatori, ori alte chimicale.
- 8. Evită mâncarea la conservă sau ţinută în recipient de plastic. Cu privire la bisfenol A (BPA), un controversat compus chimic folosit în producţia de plastic, nu s-a putut determina că este cancerigen pentru oameni, însă studiile au demonstrat că provoacă tumori la şoareci. Mămicile sunt sfătuite să înlocuiască biberoanele de plastic cu cele de sticlă, întrucât, prin încălzirea recipientului, BPA intră în contact cu laptele sau ceaiul. Pentru a evita expunerea la BPA, specialiştii încurajează alimente proaspete sau îngheţate, în locul celor ţinute în plastic.
Citiți și:
- Ce boli provoacă cele mai toxice chimicale din casă
- Opt trucuri pentru a preveni cancerul de sân