Există un tip de cancer care dă mari bătăi de cap, în ceea ce privește depistarea la vreme, dacă nu se efectuează testul specific ce ar putea duce la tratament urgent.
Cancerul la prostată, o afecțiune care afectează foarte mulți bărbați, poate fi depistat cu ușurință, în urma unei investigații ce este recomandată celor care au trecut de vârsta de 40 de ani. Despre aspectele acestei probleme a vorbit medicul urolog Cristian Surcel. El a avertizat că simptomele pot să joace feste, iar pacientul să le pună pe seama unor alte necazuri.
Problema acestui cancer este legată de simptomele care pot să păcălească
„De cele mai multe ori se confundă simptomele, pentru că toate patologiile aparatului urinar inferior se manifestă la fel din punct de vedere clinic, indiferent că suferim de cancer de prostată, tumoră vezicală sau adenom de prostată.
Toți pacienții prezintă aceeași simptomatologie și e ușor să dea vina pe altă patologie mai ușoară ca să o neglijeze pe cea gravă. Ori de câte ori apare urinarea deasă sau trezirea noaptea pentru urinare fără jet, atunci pacientul ar trebui să meargă de urgență la medic. Aceste simptome apar destul de insidios, de aceea pacientul trebuie să fie vigilent și să înțeleagă că oricare dintre simptome poate să ascundă o patologie gravă”, a spus medicul Cristian Surcel la emisiunea „Sfat de Sănătate” de la Antena 3.
„Sunt foarte multe studii internaționale care spun că există anumite moduri prin care poți să schimbi stilul de viață, însă toate acestea sunt studii care nu sunt dovedite științific şi care să demonstreze că ar avea un impact asupra cancerului de prostată.
„Am observat că dacă renunți la ceva, există riscul să dezvolți alt tip de cancer”
Majoritatea bărbaților dezvoltă leziuni microscopice de cancer de prostată de la o vârstă foarte timpurie și aș recomanda în această patologie explozivă, un consult urologic. În toată patologia oncologică, am observat că dacă renunți la ceva, există riscul să dezvolți alt tip de cancer. Așa se întâmplă la cancerul de colon cu cel gastric sau cancerul de prostată, cu cel de vezică urinară” ,a mai precizat medicul urolog.