Câmpurile de rapiță din România, în atenția sateliților NASA

Sursa foto: Alicja/ Pixabay

Imaginile spectaculoase cu planta de rapiță, surprinse de sateliții NASA deasupra sudului României, au atras atenția întregii lumi.

În data de 12 aprilie, un satelit a capturat imagini impresionante deasupra României, acolo unde râul Olt se varsă în Dunăre.

Conform informațiilor furnizate de Ambasada SUA la București, aceste imagini au fost larg distribuite pe internet, sub titlul „Câmpurile Aurii din România”, fiind vizualizate de mii de utilizatori.

Câmpurile de rapiță din România, în atenția NASA

Satelitul Landsat 8 al NASA Earth a surprins recent exploziile de culoare ale câmpurilor agricole din sudul României, în zona unde se intersectează râul Olt cu Dunărea”, a scris Ambasada SUA la București, pe rețelele sociale.

„Plantele de rapiță fac parte din familia Brassica, care include și varza și muștarul. Ele produc grupuri de flori mici, strălucitoare și galbene care, în masă, acoperă întregi câmpuri în aur”, a scris earthobservatory.nasa.gov.

Sursa foto: U.S. Embassy Bucharest/ Facebook

Conform informațiilor furnizate, florile galbene se dezvoltă în păstăi subțiri, similare cu cele ale mazării, ce conțin semințe mici și bogate în ulei.

După extragere, uleiul este utilizat într-o varietate de aplicații în industria chimică, de biocombustibili, alimentară și în alte domenii.

Uleiul de rapiță, frecvent folosit în gătit, este obținut dintr-un soi modificat genetic pentru a avea un conținut redus de acid.

România contribuie semnificativ la producția de cereale și semințe

Potrivit aceleiași surse, într-un an obișnuit, România contribuie cu 10% din producția de cereale și semințe oleaginoase a Uniunii Europene, conform datelor Comisiei de Comerț Internațional.

În afara culturilor de rapiță, țara noastră cultivă în principal floarea-soarelui și soia, alături de porumb, grâu și orz.

Sursa foto: Albrecht Fietz/ Pixabay

Producția anuală de semințe oleaginoase este susceptibilă la impactul secetei și al căldurii, fiind supusă unor fluctuații semnificative în ultimii ani.

În timp ce UE în ansamblu a produs 23% din rapița mondială în 2023, Canada și China ocupă primele locuri în lista țărilor producătoare de rapiță, generând 21%, respectiv 17% din producția mondială în acel an.

Sateliții au surprins imagini cu câmpuri întinse înflorite în ambele țări. Sezonul de înflorire în Canada are loc mai târziu în an decât în UE, în timp ce în China are loc mai devreme”.