CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Pensionarea asistentelor medicale, o lege care a aruncat în haos spitalele de stat!
- Geta Neacsu
- 18 mai 2014, 00:00
Adoptată în aprilie 2014, legea care trimite la pensie 4.000 de asistente și moașe din sistemul sanitar, a creat debandadă în spitale: unele angajate au fost deja pensionate, altele sunt în așteptare. Legea a fost dublată ieri de o altă ordonanță care permite păstrarea lor în funcție, dar care se bate cap în cap cu reglementarea de luna trecută.
Două acte normative care se bat cap în cap aruncă în aer sistemul sanitar din România. La distanță de doar câteva săptămâni au fost promovate două prevederi legale care susțin pe de o parte că asistentele și moașele trebuie să iasă la pensie la 59 de ani și 10 luni, la fel ca toate femeile din România, iar, pe de alta, că ies din activitate la 65 de ani. În discuție sunt o lege publicată în aprilie în Monitorul Oficial și o ordonanță care, potrivit Ministerului Sănătății, a fost aprobată ieri de Guvern. Propunerea de pensionare a asistentelor a fost făcută de un senator în legislatura trecută, însă legea a fost adopată abia în luna aprilie 2014.
Pensionarea la 65 de ani, o decizie tampon
În aceste condiții, 4.000 de asistente medicale și moașe născute între 1950 și 1954 sunt în dilemă. „Pe scurt, povestea este așa: în anul 2008, s-a dat o ordonanță de urgență prin care se stabilea că asistentele medicale se puteau pensiona mai târziu, la 65 de ani. Asta din cauza faptului că există un deficit mare de personal calificat în spitale. Decizia a fost gândită ca un tampon pentru pierderile de cadre medicale. Acum, după legea dată luna trecută, 4.000 de asistente trebuie să se pensioneze”, spune Viorel Rotilă, președintele Federației Solidaritatea Sanitară.
Potrivit acestuia, scoaterea din activitate a acestor angajate cu experiență va duce la escaladarea crizei de personal, cu atât mai mult cu cât în condițiile legilor actuale majoritatea posturilor celor care pleacă ar trebui blocate: „Mai mult decât atât, în condițiile în care angajările în spitale au fost sistate în ultimii ani, se ratează și transferul firesc de experiență de la o generație la alta, calitatea serviciilor medicale fiind profund afectată”.
Uite pensia, nu e pensia
La Spitalul Județean Buzău ar trebui să plece peste 60 de asistente medicale, în condițiile în care și așa personalul este sub necesar. „Am fost zilele trecute la Secția de Boli Infecțioase și mi s-a spus clar că nu au cu cine să-și facă graficul. Nu poți să lași secțiile fără personal. Asistentele trebuie menținute în funcție până organizezi un alt concurs”, este de părere Elena Comănescu, președinta Ordinului Asistentelor Medicale și Moașelor din România (OAMMR) Buzău.
Rodica Vlad, directoarea de îngrijiri de la Spitalul Județean Buzău, este în situația de a pleca acasă și de a rămâne în același timp. Ea spune că în urmă cu o săptămână a fost chemată la personal și i s-a spus că a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ care o trimite la pensie: „Astăzi (ieri – n. red.) m-au chemat din nou și mi s-a spus să rămân pe loc pentru că se revine cu o ordonanță prin care putem rămâne la serviciu”.
De la Spitalul Bagdasar pleacă asistentele-șefe
În spitale, atât angajatele, cât și managerii, sunt în așteptarea unei soluții care să limpezească apele. „Asistentele au început săși facă dosarele de pensie, dar vor fi ținute până la primirea deciziei. Să vedem cum li se va desface contractul și dacă vor avea noi contracte pe perioadă determinată”, spune Radu Luptaciu, secretar al Federației Sanitas Olt.
Și directorul medical de la Spitalul Bagdasar-Arseni din București, prof. dr. Mircea Gorgan, afirmă că legea prin care sunt trimise la pensie asistentele îi afectează direct: „Sunt în situația de pensionare mai ales asistente-șefe, al căror rol este vital în spital. În plus, lucrează și pe domenii deficitare precum anatomo-patologie, radiologie sau laborator. În total, sunt vreo 20 care trebuie să se pensioneze. În trei luni ar trebui să le găsim înlocuitor. Însă, în realitate, nu putem. Pentru că, în acest moment, nu avem contract semnat cu casa de asigurări, nu avem buget și, în consecință, nu puteam scoate posturi la concurs”. La Spitalul Sf. Maria, mangerul Narcis Copcă spune că a cerut la Direcția de Sănătate păstrarea asistentelor. „Ar fi o tragedie plecarea lor. Deja e o tragedie criza de personal pentru că legea care permitea angajarea 1 la 1 este neconstituționlă și ocupăm un post doar dacă se eliberează șapte”.
Asistentă dată afară cu poliția
Legea pensionării la termen fără posibilitatea de prelungire a contractului de muncă a creat o situație dramatică, ieri, la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Potrivit site-ului știridebuzau.ro, una dintre fostele asistente, Ecaterina Pitrinjel, 60 de ani, pensionată la finalul lunii trecute după 37 de ani de muncă, a venit din nou la instituția sanitară susținând că a fost trimisă de un consilier al ministrului Sănătății să depună o cerere de prelungire a contractului de muncă. În momentul pensionării asistenta a refuzat să semneze decizia. Fosta angajată a intrat peste colegii de la camera de gardă și a accesat computerul cu datele bolnavilor. Conducerea spitalului a chemat poliția pentru a o convinge pe femeie că nu mai are ce căuta în spital. În unitatea medicală au ieșit la pensie pentru limită de vârstă 9 asistente, conducerea acoperind deficitul prin detașări din alte secții.
Ministerul Sănătății vrea „să dreagă busuiocul” în ceasul al 12-lea
Ieri după-amiază, Ministerul Sănătății a trimis un comunicat în care se afirmă că a fost adoptată o ordonanță de urgență prin care se modifică Legea reformei în domeniul sănătății, astfel încât asistentele medicale să se poată pensiona la 65 de ani, așa cum era până în aprilie 2014. „Prin această Ordonanţă de Guvern, am ținut astfel cont atât de nevoile sistemului de sănătate, cât mai ales de dorința de a rămâne în activitate a celor 4.000 de asistente medicale care puteau fi afectate de scăderea vârstei de pensionare”, susține ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, s-a stabilit că „prin intermediul noii Ordonanțe, prin derogare de la articolul 56 din Codul Muncii, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali se vor pensiona la 65 de ani, în condițiile legii”.
Legile se bat cap în cap
Prin urmare, în acest moment avem în funcțiune două acte normative care susțin exact contrariul. În piramida actelor normative însă, legea are putere mai mare decât ordonanța, astfel că aceasta din urmă ar trebui și ea ratificată tot printr-o lege care să o abroge pe prima. „Sunt două norme legale cu forță juridică diferită”, a explicat Cătălina Bordianu-Calangiu, avocat în Baroul București, specializat în Dreptul muncii.
Potrivit acesteia, în această situație managerii de spital ar trebui să se adreseze printr-o notă colectivă celui care a avut inițiativa legislativă în care să arate că nu au instrumente legale coerente pentru a lua o decizie pro sau contra concedierilor.
Managerii pot uza însă de ordonanță pentru a le menține pe asistente în posturi până la clarificarea situației.