Căminele groazei. „Pistruiatul” și-a dus mama la azil. Ce a pățit femeia acolo

Căminele groazei. „Pistruiatul” și-a dus mama la azil. Ce a pățit femeia acolo

Costel Băloiu, cel care a jucat rolul „Pistruiatului” în urmă cu cinci decenii, a vorbit despre azilul din județul Argeș în care și-a trimis mama. Actorul a relatat prin ce chinuri a trecut femeia și ce tratamente a fost nevoită să suporte.

Costel Băloiu a dezvăluit la ce tratament a fost suspusă mama sa, care a fost internată în unul dintre azilele groazei din Argeș. Mama actorului a murit la scurt timp după ce a fost externată din acel centru de bătrâni. Băloiu susține că nici măcar acum nu a primit un răspuns din partea Institului de Medicină Legală privind decesul mamei sale. Cel care l-a interpretat pe „Pistruiatul” a povestit că mama sa a fost diagnosticată cu Alzheimer, cu demență progesivă și mai suferea și de alte boli.

Actorul și-a trimis mama bolnavă la un azil de bătrâni din Argeș. Băloiu spune că la începutul lunii august a mers în vizită la mama sa, i-a dus fructe și alte lucruri pe care nu le primea la azil, iar femeia se simțea foarte bine la acel moment. Actorul spune că nu s-a gândit niciodată să verifice modul în care mama sa este îngrijită. La trei săptămână de la această vizită, Costel Băloiu a fost sunat de singura asistentă din centru să îi spună să vină de urgență la azil.

„Din păcate, da, am avut o experiență foarte urâtă. Nu vreau să pun eu acum sare să rană, că rana deja este deschisă și nu fac eu mare lucru. Pe data de 28 august am fost sunat de o asistentă, de fapt singura, în rest erau numai nu pot să le numesc infirmiere pentru că veșnic de gardul acestui azil din Călinești, casa Cris se cheamă, tot timpul nu aveau personal, nu stăteau foarte mult timp aceste angajate. Am fost sunat de această unică asistentă care mi-a spus: «vă dau o veste proastă, vă rog să veniți să vă ridicați mama de aici pentru că, din punctul meu de vedere, nu apucă weekendul»”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin ce a trecut mama lui Costel Băloiu la azilul din Argeș

Costel Băloiu a mers la centrul unde își internase mama și a luat-o de acolo. Actorul a spus că personalul azilului a coborat pe scări cu mama sa într-o pătură. Ulterior, el s-a îndreptat către un spital din București, unde medicii i-au spus că femeia era foarte deshidratată „și într-un hal de nu vreți să știți”. Băloiu susține că mama sa nu și-a primit medicamentele pe care femeia trebuia să le ia timp de trei luni de zile și că nimeni nu i-a făcut o perfuzie și nici măcar nu a primit un pahar de apă.

Actorul a cerut, la scurt timp de la momentul decesului, să se facă o constatare, dar nici până în acest moment nu a primit un răspuns din partea Institutului de Medicină Legală. „Pistruiatul” a mai adăugat că un ofițer de poliție i-a spus că încercarea sa de a afla ce s-a întâmplat cu mama sa este un proces de lungă durată. Ulterior, Băloiu a făcut o reclamație la Direcția de Sănătate Publică.

„Mi s-a trimis o scrisoare în care mi se spunea că reclamația este făcută de fiica mea vitregă și nu poate fi luată în considerație, că ceea ce a declarat ea acolo că n-are nicio legătură cu realitatea. Am o inimioară neagră. Poate oricine dintre dvs. și din toți românii când pierd pe cineva rămâne acel gol care nu-l umple nimeni. Știți de ce sunt revoltat? Săraca îmi spunea mereu când vedea punga cu medicamente că i le luam la trei luni și îmi spunea ce sunt astea? «Vai de mine mama da, eu nu primesc așa ceva. Eu nu iau»”.

Actorul vrea să știe de ce mama sa a murit

Băloiu a mărturisit că nu credea tot ce zicea mama sa privind tratamentul pe care trebuia să îl primească pentru că din cauza bolii avea destul de puține momente în care era lucidă. Actorul a povestit că nu putea să îi ducă multe lucruri la azilul din Argeș deoarece nu era lăsat să intre cu acestea în centru. „Pistruiatul” a susținut că el nu cere ca mama sa să fie răzbunată, ci vrea doar să știe care a fost cauza morții. Actorul așteaptă un răspuns din partea IML de aproape un an de zile.

„Din câte am înțeles că o asistentă de acolo știu că l-a dat în judecată. S-a judecat că acest cămin a fost al unui cetățean italian căsătorit cu o doamnă doctoriță. După decesul acestuia, această doamnă a preluat toată afacerea de acolo. Eu nu cer o răzbunare că nu-mi stă în caracter și n-am făcut niciodată rău nimănui. Să dureze un an de zile un certificat de la IML și nimeni să nu spună nimic. Am număr de dosar, am tot ce-mi trebuie. Nimeni nu vrea să spună absolut nimic. De asta sunt revoltat”, a spus Costel Băloiu la postul de televiziune Antena 3 CNN.