Camilla era poreclită: Camilla-rotweilerul sau Camilla-Godzilla
- Antonia Hendrik
- 8 aprilie 2017, 23:41
S-a încheiat Italian Journey. De departe o vizită oficială diferită de aceea pe care Charles a făcut-o cu Diana în 1985, aclamată de toţi oamenii, ca un star, iar acum destul de ştersă mai puţin atractivă deoarece nu a mai fost Prinţesa Diana, ci femeia care a contribuit la tot ce putea fi mai rău pentru o căsnicie fie ea şi regală.
CAMILLA şi DIANA: două femei care nu se pot compara.
Tot la fel cum nu se pot compara două vizite oficiale pe care Charles, acum 32 de ani cu prima soţie, iar în aceste zile cu Camilla. În Italian Journey care s-a încheiat ieri, Camilla-rotweilerul sau Camilla-Godzilla, cum o poreclise Diana, a fost ţinută cu grijă la distanţă de întâlnirile mai importante şi mai mediatizate, rezervate augustului consort.
Puţin farmec şi multă substanţă au caracterizat campania italiană a lui Charles şi a Camillei.
O vizită oficială care n-ar fi trebuit să fie diferită de aceea din primăvara lui '85 când principele a făcut vizita în Italia însoţit de prima soţie, Diana. Călătoria a coincis cu apoteoza principesei, aclamată de lume ca un star, adevărată hipnotizatoare a mulţimilor, în timp ce soţul era lăsat în umbră. Acum, principele este cu Camilla, în iulie va împlini 70 de ani, e cu totul altă poveste...
Era anul 1985, sfârşit de aprilie, când principii de Galles poposiră în Italia pentru o lungă călătorie care a însemnat maximul de popularitate pentru Diana, salutată de mulţimi entuziaste. Două foarte lungi săptămâni cu etape articulate şi programe severe, zeci de întâlniri, implicări în cuplu sau separat, zi după zi, puţin câte puţin, alteţele regale parcurgeau Peninsula, toate acestea lucrând în defavoarea principelui. Acolo unde punea piciorul delicata şi charismatica Diana era o aglomeraţie incredibilă de jurnalişti şi cameramani, puhoaie de oameni. Programele lui Charles erau în schimb, aproape pustii, înecându-se în dezinteres şi plictiseală instituţională.
La Diana plăcea mai ales latura umană. Era deja ''principesa poporului'', cum a botezat-o în ziua de după moartea sa, Tony Blair. Mare succes în acea călătorie din Italia, succes decretat de oamenii obişnuiţi din Bari, Molfetta, Trani, Roma, Milano, până la etapa finală a turneului: Venezia, unde principii de Galles s-au îmbarcat pe yachtul regal Britannia. Moştenitorul tronului Angliei a definit călătoria ''memorabilă'', dar se va întoarce mereu singur în Italia...